E o bunǎ ocazie sǎ te importunez cu nişte gânduri, acum, cǎ tot intenţionam sǎ anunţ public cǎ renunţ la calitatea de preşedinte al Colegiului redacţional al Ziarului de pe Net. Motivele demisiei ţi le împǎrtǎşesc şi dumitale, împreunǎ cu care am reuşit, în cele peste 10 luni de la înfiinţare, sǎ depǎşim numǎrul de aprecieri cǎpǎtate pânǎ la acea datǎ (13 decembrie 2012) de cǎtre oficiosul de sub pulpana Primǎriei, în ani (aproape 10) de existenţǎ netulburatǎ de întrebǎri.
Dar, ca sǎ nu-ţi consumi timpul cu fǎcuturi mici şi sǎ poţi abandona, liniştit, restul misivei, îţi mǎrturisesc cǎ mǎ retrag în “colţul cinicului” şi cǎ voi rǎmâne, totuşi, colaborator permanent al ZdpN, la rubrica de culturǎ. Nu pentru cǎ aici m-aş simţi în elementul meu, cât pentru cǎ nici mǎcar nu trebuie sǎ mǎ pricep la aşa-ceva ca sǎ dau impresia cǎ mǎ amuz. În acest fel voi evita conflictul de interese în care mǎ punea râvna pentru înavuţire grabnicǎ şi pe scurtǎturi nelegale a aliaţilor USL-işti, faţǎ cu furnicǎturile pe care le simţeam în buricele degetelor cât sǎ o dau în vileag, adesea concretizate, dupǎ cum sper cǎ ai bǎgat de seamǎ, dacǎ tot zici cǎ ne-ai mai rǎsfoit.
Îţi spuneam, într-un articol anterior, cǎ populaţia zedepenistǎ e dispusǎ sǎ mai îndure multe din partea unei administraţii locale prea devreme obrǎznicite, în cap cu însuşi deputatul STAN, un soi de Sandu ALECU, dar cu mai multe mandate. Ştiai, pesemne, de ameninţǎrile la care “entuziaştii de la Fǎlticeni” (cum ne numea prietenul nostru mai mare, Jupânu’) erau supuşi.în urma dezvǎluirilor nemaiîntâlnite în zonǎ (scuzaţi-mi … modestia sau livraţi-mi contraexemple !).
Stângace la început (“Numai articole de presǎ tot timpul ?[…] Dacǎ nu-ţi vezi de treabǎ, lasǎ cǎ te liniştesc eu !”, îi declara fotoreporterului Mihai SPÎNU o rudǎ prin alianţǎ a lui Cǎtǎlin NECHIFOR, în mod precis cǎ nu la îndemnul acestuia), voalate mai apoi (“De acuma ai sǎ mǎ cunoşti mai bine !”, dǎdea asigurǎri, pozând, senatorul Ovidiu DONŢU, mai mult ca sǎ spunǎ ceva gen “pǎsǎrica”), acestea ajunseserǎ sǎ parǎ a fi preparate în laboratoarele puterii, stilizându-se cu vremea (“Scrieţi, aşa, despre toţi… Vouǎ nu vǎ e fricǎ de un accident ?”, întreba cu nevinovǎţie jucatǎ constructorul Viorel IRIMESCU, cel tǎgǎduit de primarul COMAN pe motiv cǎ pesedist fiind, era suferind de o proaspǎtǎ condamnare penalǎ cu suspendare, dar cu care Primǎria a cǎrat zǎpadǎ, a reparat – cicǎ ! – treptele trotuarelor, a pus pavele, a reparat prin piaţǎ etc.). Ceea ce nu ştiai e cǎ un pârlac de prin Cornu Luncii se burica la redactorii ZdpN la doar un pas de poliţişti. Sau cǎ acel constructor cǎruia i-am cruţat numele pânǎ astǎzi, preferând sǎ i-l substituim cu sintagma “Viorel, cu rǎdǎcinoasa-n bugeţel”, i-a tǎiat drumul milimetric, în autoturism fiind, directorului ZdpN, Sergiu JIPA, aflat ca pieton în curtea grǎdiniţei în care îşi duce fiica.
Nu ştiai nici cǎ directorul general al Primǎriei s-a interesat îndeaproape de rudele directorului nostru şi de compania în care se aflǎ de obicei preşedintele Colegiului de redacţie, cercându-i trǎinicia. Cǎ autoturismul aflat în folosinţa parlamentarului Ioan STAN staţiona, în cursul sǎptǎmânii, prin preajma firmei la care lucreazǎ unul dintre noi, în timp ce ochiul vrǎjmaş al vecinilor era mobilizat sǎ presteze… Cǎ o altǎ firmǎ, la care lucreazǎ alt coleg cu semnǎturǎ citeaţǎ sub articole, a fost sancţionatǎ abuziv în vreo trei rânduri, salariaţii fiindu-i târâţi, ca niciodatǎ, prin procese.
Cât despre faptul cǎ directorul ZdpN a fost chemat sǎ dea cu subsemnatul la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, într-un dosar penal în care era acuzat de cǎtre cineva calomniat din naştere cǎ l-ar fi calomniat în presǎ pe primarul Cǎtǎlin COMAN, cred cǎ abia acum afli, Cititorule de pe Net. Atât cǎ, deşi primarul se laudǎ în diverse cercuri cǎ el ar fi sesizat parchetul şi cǎ va scoate de la noi bani cât sǎ îndestuleze o casǎ de copii, eu şi cu dumneata nu-l credem. Nu pentru cǎ n-ar fi prima datǎ când primarul COMAN ar minţi, nici cǎ fapta incriminatǎ nu e prevǎzutǎ în Codul penal aflat în vigoare, ci din simpla pricinǎ cǎ, la Parchetul de pe lângǎ Tribunalul Suceava (adicǎ acolo unde Poliţia a trimis lucrarea de cercetare cu nu ştim ce propunere) dosarul s-a evaporat pur şi simplu, calculatorul de la registraturǎ nerecunoscându-l pe celebrul, pe la noi, director Sergiu JIPA.
Toate astea nu reprezintǎ motive de demisie pentru rebelii şi indignaţii care suntem, vei observa într-un târziu, dacǎ-ai ajuns pânǎ aici cu lectura, cǎci ne cunoşti, nu-i aşa ? Nu dumneata ne trǎgeai mai ieri de mânecǎ şi ne spuneai şoptit cǎ ţi-a plǎcut cum l-am drǎniţuit pe viceprimarul ALDEA, cum i-am dat la temelie lui STAN cu vreun pamflet sau cu ce l-am fǎcut sǎ rimeze în chinezǎ, într-o epigramǎ, pe COMAN ? Mai apoi, parcǎ, mi-ai mǎrturisit cǎ ai fi vrut sǎ dai şi un like, dar cǎ te-au lǎsat nervii la gândul cǎ or sǎ-ţi depisteze “ǎştia” IP-ul. Într-o vreme te-am invitat sǎ colaborezi, dar mi-ai zis cǎ, deşi ţi-ar plǎcea mult, tatǎl tǎu are nevoie imperioasǎ de parcare de la Primǎrie. Aşa cǎ nu “te”-ai riscat. Cât despre ideea de a trimite o reclamǎ plǎtitǎ la ZdpN, e sigur cǎ nu dumitale ţi-a venit vreodatǎ.
Pun pariu cǎ n-ai observat nici cǎ unii organizatori de spectacole, ca sǎ se facǎ plǎcuţi primarului COMAN şi sǎ profite mai apoi, extinzându-şi afacerea pe domeniul public sau mâinile în banul public, nici mǎcar nu ne mai trec pe afiş ca parteneri media, preferând sǎ ne trimitǎ e-mail-uri drǎguţe în loc sau emisari prietenoşi. Pentru alţii, expuşi uşuirii, am devenit bau-baul cu care-şi sperie opozanţii. Cǎ tot veni vorba de opozanţi, cum vǎ place autosuficienţa fostului primar Vasile TOFAN sau a consilierului judeţean Dan DASCǍLU ? Dar miserupismul tinerilor pensionari Vasile SBURLEA şi Mihai VITCU ? Sau cumetriile cu STAN ale unui consilier PDL care a mişcat în front, totuşi, o vreme ? Ca sǎ nu mai vorbim de cele douǎ trebuşoare rezolvate anul acesta de fiul unui alt fost primar.
Şi atunci, n-ar trebui ca pretins-cinicul autor al “jurnalului unui consilier de centru-dreapta”, preşedintele fondator al PNL Rǎdǎşeni, sǎ iasǎ la timp dintr-un rǎzboi care nu e al lui, ci al unei opoziţii lipsite de merite ?
Şi sǎ te las sǎ te îmbucuri de producţiunile maşinii de zgomote a Primǎriei, echipatǎ cu o vuvuzea prǎfuitǎ anterior la un post de radio, dar recuperatǎ de cǎtre un fost coleg , mare de tot la judeţ, şi strecuratǎ în organigramǎ pe uşa din dos a bugetului local. Cu colaboratori care semneazǎ cu iniţialele şi fǎcând exclusivitǎţi pentru ziarul lor unsuros, deşi electronic,din informaţiile publice care ar trebui postate în primul rând pe site-ul Primǎriei. Lǎsând acest site în stare penibilǎ şi neglijând, odatǎ cu el, paginile electronice ale celor patru muzee. Pǎstrându-şi, totuşi, privilegiul de a le administra. Bǎtându-şi joc de legea accesului la informaţii. Beneficiind de reclamǎ plǎtitǎ de societǎţile ce vor sǎ-şi rezolve rapid problemele administrative. Adǎpostindu-se sub numele unei societǎţi-fantomǎ. Şi uitând cǎ rolul presei este de a critica activitǎţile instituţiilor care funcţioneazǎ pentru popor şi care trebuie controlate de cǎtre acesta, presa fiind “câine de pazǎ” al democraţiei, mijloc principal prin care opinia publicǎ îşi exercitǎ dreptul de control asupra celor ce ne guverneazǎ.
Cǎci mǎ întreb dacǎ ziarul de Fǎlticeni meritǎ sǎ aparǎ în alt loc decât pe garduri, pe ganguri sau pe copacul “Gicǎ”, în aşa fel încât cei pe care-i încondeiem sǎ nu-i poatǎ cumpǎra întreaga ediţie. De parcǎ i-ar pǎsa cuiva de contractele cu interlopii care cǎpuşeazǎ Casa de culturǎ, de driblarea licitaţiilor, de atribuirea de bani publici, mai mulţi decât pentru Festivalul “Birlic”,unui organizator începǎtor de Fol(k)ticeni, asociat cu ditamai cumnatul de primar – pus sǎ strângǎ fonduri de la sponsori, de distrugerile din Situl “Natura 2000”…
Na, cǎ iar am început sǎ scriu stilizat, de sǎ nu mǎ mai poţi urmǎri dumneata în clar şi sǎ nu mai pot fi acţionat în instanţǎ din pricinǎ cǎ ǎia tare mici care gândesc pentru mai-marii noştri pierd şirul ideii printre atâtea cuvinte…
Aşadar, de ce demisionez ? Întreabǎ-i pe inspectorii, poliţiştii, procurorii şi SRI-iştii care ne citesc şi pot sǎ ne ignore ! Cǎ doar nu pentru a-mi face rost de prefixul “ex”, care dǎ atât de bine la CV dupǎ ce,, în prealabil, te-ai tostuit şi cu cel de “co” – numai bun de îndulcit preşedinţiile de ceva, orice.
Dumneata ce zici ? Te-aştept cu un comentariu. În rest, numai de bine !
Ziarul de pe Net
Nu am inteles ce vrei!Fii mai explicit ca sunt satula de implicit!
e regretabil ca demisionati. imi pare rau ca suntem o natie de lasi si ca ne lasam cumparati in loc sa luptam pentru a ne fi respectate drepturile ,ca apoi sa nu mai traim cu frica. aveti tot respectul meu pentru tot ce ati facut aici la ziar si traiesc cu convingerea ca intr-o zi si cei mai prefacuti si oportunisti dintre noi se vor trezi la realitate. pana atunci va mai trece cu siguranta mult timp. daca nici presa nu mai are libertatea de a spune lucrurilor pe nume , atunci, ce mai putem face?
Firme fălticenene premiate la Gala excelenţei în afaceri 2013 – https://www.ziaruldepenet.ro/2013/11/09/firme-falticenene-premiate-la-gala-excelentei-in-afaceri-2013
Au fost premiate firme care exploateaza oameni prin fatptul ca acestia sunt angajati cu 2 ore pe cartea de munca, ei muncind 8-10 ore!!!!!,,fabrica de ,,medicamente,,!!!!!!!!
La angajare sunt pusi sa-si scrie si sa semneze demisia, urmand ca investitorul evazionist sa o dateze atunci cand vrea sa-l dea afara pe sarmanul om!!!! ,,VANZATORI DE BIJUTERII,, ZDPN DE CE LE ADUCETI ELOGII IN LOC SA SPUNETI ADEVARUL !!! DE FRICA SAU DIN IGNORANTA?!!!
REVENIM!!!!!