Prieteniile lui Beldie din Fălticeni, de Mihai LEONTE

STELA & COMPANY

de Mihai LEONTE

Cât timp a hălăduit prin vechiul târg al Fălticenilor, Beldie a legat mai multe prietenii cu cei de seama lui. Cum Beldie era un băieţandru destul de pirpiriu, nu prea era băgat în seamă nici de cei de seama lui. Când a ucenicit la sifonăria lui Bacalu din Broscărie, cum era denumit cartierul ce avea ca centru de referinţă strada Ana Ipătescu, care pornea din strada Sfântul Ilie şi ajungea până dincolo de cimitirul evreiesc. După amiezile copiilor de pe strada unde era sifonăria se scurgeau în diverse activităţi care nu erau stabilite dinainte. Toţi se jucau felurite jocuri prin colbul străzii, sau se adunau să asculte poveşti de la băieţii şi fetele mai mari. Aici Beldie avea să o cunoască pe Stela, o fetiţă drăguţă, cu părul roşcat ceea ce o scotea în evidenţă peste tot. Era un avantaj, dar şi un dezavantaj, căci toată lumea ştia că este evreică. Pe Beldie nu l-a împiedicat nimeni să se devină prieten cu Stela. De fapt numele ei scris la carte cum se spune, era Estera, însă toată lumea o ştia de Stela. Părinţii Stelei erau oameni simpli. Mama ei era vânzătoare la un chioşc de pâine, iar tatăl lucra la o fabrică de mobilă, fiind tâmplar. Stela mai avea încă doi fraţi, unul mai mic Saul şi altul mai mare Îţic. Stela era de seama lui Beldie şi asta a făcut-o să se apropie foarte mult de Beldie. Noua prietenie se datora şi fraţilor Stelei care îl agreau pe Beldie chiar dacă era de altă religie. Beldie nu era chiar conştient de credinţa sa ortodoxă, ceea ce îl făcea să fie mult mai deschis faţă de celelalte religii. Mai ales faţă de cea ebraică. Beldie învăţa de la prietenii lui multe cuvinte evreieşti, mai mult pentru uzul personal, dar care îl lega mai mult de noua lui echipă. Cum Beldie avea un apetit de a citi orişice, avea să cunoască scrierile lui Şalom Alehem, un scriitor de limbă idiş de care nu mai auzise, dar care avea să-i deschidă gustul de a citi şi mai mult. Un atu în plus era şi faptul că familia Stelei îl agrea pe Beldie şi îi lăsa pe toţi copii să meargă la plimbare şi chiar la film împreună. O mare problemă avea Beldie, căci el trebuia să meargă desculţ prin pavajul străzilor din Fălticeni. Nu avea opinci şi nici altfel de încălţăminte pentru vară, mai ales pentru oraş. Norocul lui era că avea nişte pantaloni mai lungi şi largi care îi acopereau cumva goliciunea picioarelor. Un alt prieten a lui Beldie era Nuţu, un băiat care locuia chiar lângă sifonăria lui Bacalu şi vechea sinagogă din Mahala cum era denumită, acum părăsită, căci se construise o sinagogă nouă în acest cartier. Prin curtea acesteia, copiii îşi aveau un fel de sediu al lor, căci nu erau deranjaţi de nimeni să se joace de a ascunsul printre nişte scaune vechi dintr-o magazie, scaune care fuseseră folosite mai înainte vreme de credincioşii ebraici. Nuţu era deja în ciclul II primar urmând ca din toamnă să intre în clasa a VI a ceea ce îi dădea un fel de aer de superioritate în echipa sfrijiţilor, cum era numită toată trupa de copii, datorită faptului că toţi erau destul de subţirei la trup. Iţic era deja în clasa a VII a dar era mult mai retras şi destul de timid. Stela însă îl complecta cu vioiciunea ei şi cu un dar al vorbirii destul de complex pentru vârsta care o avea. Citea multe cărţi împrumutate de la biblioteca şcolii, dar şi de la cea din oraş. Un aliat în ale cititului îl avea pe Beldie, care era ascultător şi citea tot ce îi oferea Stela. Pe timpul verii se putea citi în voie ori pe unde se găsea o sursă de lumină. Sâmbăta copii evreilor nu se jucau cu ceilalţi fiindcă era zi de sărbătoare. Cum vacanţa era cea care oferea libertate copiilor, toţi se puteau bucura de jocurile lor. Duminică seara toată lumea era atrasă de fanfara militară care concerta în parcul de lângă primărie, unde era un fel de scenă pentru ca toată lumea să poată vedea şi auzi piese dintre cele mai diverse, interpretate de această formaţie care aparţinea regimentului de infanterie din Fălticeni. Copiii mişunau printre perechile de tineri, familii care se plimbau pe aleile şi străzile din centrul oraşului. Beldie nu se aventura prin mulţime datorită condiţiei sale modeste, căci nu voia să fie admonestat de cei mari, sau şi mai rău se găsea câte un tânăr care să-l mai altoiască cu câte un vârf de pantof prin partea dorsală, dacă nu lua şi câteva şcatoalce de îi trecea şi pofta de mâncare în acea duminică.

Ziarul de pe Net