TAROM va relua cursele pe aeroportul Salcea de pe data de 17 noiembrie.
Programul de zbor va fi redus la 5 zboruri pe săptămână la orele amiezei, pentru a permite decolarea şi aterizarea în condiţii bune, având în vedere instabilităţile meteo.
Preşedintele Consiliului Judeţean CĂTĂLIN NECHIFOR a declarat că decolarea de la Bucureşti va fi la ora 12,50, iar din Suceava la 14,25.
Totuşi, bucuria pasagerilor va fi de scurtă durată, deoarece autorităţile judeţului estimează să sisteze cursele din luna ianuarie, pentru a trece masiv la lucrările de modernizare, pe perioada rece urmând să fie excavată pista, după care în primăvară se va turna noua mixtură elastică.
„Oricum ar fi trebuit să închidem aeroportul !
ROMATSA nu poate garanta aterizarea şi decolarea în condiţii de siguranţă aeroportuară atunci când desfăşori lucrări la pistă.
Ar fi trebuit să facem eforturi tehnice şi financiare foarte mari ca în fiecare zi la ora 8 să aduci echipamentele în şantier, iar la ora 7 să le scoţi pentru a pregăti pista de aterizare / decolare…
Varianta pe care o gândim acum este mai eficientă şi financiar şi ca timp” a concluzionat şeful C.J.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net