Ieri, 09.11.2013, în jurul orei 18.15, poliţiştii Postului de poliţie Preuteşti au fost sesizați că Florin C. de 25 ani, din municipiul Fălticeni, a condus o autoutilitară sub influența băuturilor alcoolice și a distrus gardul unei proprietăți din localitate.
O patrulă de poliţie deplasată la fața locului a observat în trafic duba, pe care au urmărit-o și blocat-o pe o stradă din municipiul Fălticeni.
La volanul autoutilitarei a fost identificat Iulian C., care emana halenă alcoolică și deși i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest acesta a refuzat. Fiind condus la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea recoltării probelor biologice, cel în cauză a refuzat recoltarea.
“La cercetarea locului faptei, polițiștii au stabilit și faptul că, pe o distanță de 4 metri, a fost deteriorat parțial gardul unei proprietății, însă până în prezent partea vătămată nu a dorit să depună plângere prealabilă. În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Suceava.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net