În ultimele 3 luni, Casa suceveană de Asigurări de Sănătate a eliberat asiguraţilor aflaţi pe listele de aşteptare 1.948 de decizii pentru a beneficia de dispozitive medicale.
Cele mai multe decizii ( 958 ) au fost pentru aparate auditive, urmate de cele pentru orteze ( 397 ), pentru încălţăminte ortopedică ( 268 ), pentru proteze de membru inferior şi superior ( 166 ) şi pentru dispozitive de mers ( 159 ).
“CAS Suceava eliberează permanent, fără a fi înscrise pe lista de aşteptare, decizii pentru sisteme stomice, dispozitive pentru incontinenţă urinară, cristaline artificiale, echipamente pentru oxigenoterapie şi toate tipurile de dispozitive pentru copii” a ţinut să precizeze şefa instituţiei, ADELA BĂIŞANU.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net