Senatorul de Suceava MIHAI NEAGU a renunţat la Partidul Conservator, preferând, deocamdată, să îşi continuie ca independent activitatea în parlament.
El a motivat că nu este mulţumit de activitatea din cadrul fostului partid, precizând că doreşte să se înscrie într-un partid mare.
Senatorul NEAGU a fost ales în Colegiul Rădăuţi – Siret şi, de la începutul mandatului, a fost extrem de discret cu proiectele avansate în campania electorală.
Printre acestea se numărau realocarea subvenţiilor în agricultură, reîntregirea pensiilor şi a salariilor şi stoparea contractelor statului cu „băieţii deştepţi”.
Din luna mai, el era preşedinte al Organizaţiei Judeţene P.C.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net