Dupǎ “Nimeni nu mǎ poate cunoaşte” a lui Paul ELUARD – poet pe care cititorii noştri l-au uitat, de vreme ce nu i-au postat numele – aşa cum i-am invitat sǎ o facǎ, ediţia de faţǎ a rubricii vǎ prezintǎ, drept omagiu pentru sǎrbǎtoriţii acestor zile, o poezie despre care ne aşteptǎm sǎ ne spuneţi, prin postǎri cuminţi, nu doar cine a pus-o pe note, ci şi cine a adus-o pe lume:
30. LORDUL JOHN
Se zvonise prin ziare
Cǎ-n Irlanda e-ntr-un sat
Un bǎrbat grozav de tare.
Lordul John, prinzând de veste
Cine e şi de-unde este,
Pleacǎ-n grabǎ ca sǎ vadǎ
Dacǎ e adevǎrat.
Ca mulţi lorzi de viţǎ veche
Din întunecatul Nord,
Lordul John e-ntr-o ureche:
Fluierǎ pe drum şi cântǎ
Şi e cel dintâi la trântǎ.
Şi-i voinic fǎrǎ pereche
Şi e cel mai tare lord.
A gǎsit în urmǎ satul ;
Pe ţǎran el l-a gǎsit
Ocupat cu mǎturatul
Curţii. Şi, ochindu-l bine,
Lordul drept spre dânsul vine
Şi descalicǎ degrabǎ
Fǎr-a zice “bun sosit”.
Şi-apoi gata de luptare !
– “Tu eşti Willy Spucker ?” –“Eu.”
– “Spun cǎ eşti grozav de tare,
De ţi-a mers cuvânt prin lume.
Eu din Londra vin anume,
Sǎ ne punem la-ncercare.
Trântǎ, deci, cu tine vreu !”
Willy Spucker se cruceşte,
Simte palmele cǎ-i ard.
Leneş târnul şi-l propteşte;
Scuipǎ-n palme şi se-ntinde
Şi pe lord de brâu îl prinde,
Sus o datǎ-l rǎsuceşte
Şi-l azvârlǎ peste gard.
– “O sǎ stau acum cu tine
Sǎ mǎ lupt… Mai vrei ceva ?
Auzi tu, cu ce gând vine !”
Lordul John privind cu jale
Şi ţinându-se de şale :
– “Sǎ-mi azvârli, te rog, creştine,
Şi cel cal, sǎ pot pleca !”
antologie alcǎtuitǎ de
Todirel CǍLUGǍRIŢA
Ziarul de pe Net
