Două sute treizeci de miliarde de lei vechi pentru spitalul nou. Cine, cît şi cum a cheltuit?
a-d) Contractul de construire a noului spital din Fălticeni a fost semnat în decembrie 2011 de primarul Vasile Tofan şi este gestionat în prezent de primarul Cătălin Coman. Primarul Tofan a primit pentru spital, de la guvernul său, pentru 2012, o sută de miliarde de lei vechi. Senatorul Donţu, deputatul Stan şi primarul Coman au primit pentru spital, de la guvernul lor, pentru 2013, o sută treizeci de miliarde de lei. Cine, cît şi cum a cheltuit două sute treizeci de miliarde? Este o întrebare de început de an, de care probabil că este interesat orice cetăţean cu spirit civic, este o întrebare „de sezon”, când se prezintă bilanţuri şi se fac planuri. A trecut un an şi pe nou, şi pe vechi, a trecut vacanţa de iarnă, dusu-s-au – Allahu Akbar!, Gruss Gott! – şi sitibrecul, şi chiar şi lastminitul, suntem, iată, la momentul în care primarul Coman ar putea prezenta public, în ce mass-media doreşte dumnealui, răspunsul la întrebările noastre şi la cele, probabile, ale cititorilor noştri:
– cît şi cum a cheltuit primarul Tofan din suta de miliarde de lei vechi alocată pentru anul 2012 (?);
– cît şi cum a cheltuit primarul Coman restul din suta de miliarde de lei vechi alocată pentru anul 2012 (?);
– cît şi cum a cheltuit primarul Coman din treizeci de miliarde de lei vechi alocaţi pentru anul 2013 (?);
– cît şi cum a cheltuit primarul Coman din ultima sută de miliarde de lei vechi alocaţi pentru anul 2013; ce putea cheltui şi mai ales cînd, ştiut fiind că banii au fost primiţi la jumătatea lunii decembrie; banii necheltuiţi, dacă mai sunt necheltuiţi, pot fi folosiţi în 2014, de florar sau chiar mai tîrziu, de brumar, de exemplu (?);
– dacă pe vremea primarului Tofan vedeai pe şantier chiar şi 50 de muncitori într-o zi, ce lucrări a plătit primarul Coman, în zilele căruia, pînă acum, dacă s-au strîns pe şantier, cu tot cu paznici, 15 muncitori deodată (?);
– a cheltuit primarul Coman ceva şi din bugetul local, pe lîngă banii de la Guvern (?);
– ar putea primarul Coman să nu răspundă, de data aceasta, cu „cheltuim eficient banul public, avem situaţii de lucrări, fiecare leuţ este cheltuit cu responsabilitate etc.” (?);
– ar putea primarul Coman să răspundă întărindu-şi vorbele cu prezentarea devizului general al lucrărilor şi centralizatorului lucrărilor pe categorii (?);
– ar fi acesta un început pentru primarul Coman, suficient de bun pentru a ne prezenta public, de exemplu, toate contractele încheiate fără licitaţie cu diverse firme de la începutul mandatului pînă în prezent (?)
* Întrebarea săptămânii este de obicei pamflet, pleacă obligatoriu de la un dram de adevăr şi poate să ajungă unde nici n-ai crede. Se poate să fie corecte toate cele patru răspunsuri, se poate să fie corecte câteva răspunsuri. Nu publicăm soluţia, nu oferim premii. Câştigul nostru, câştigul vostru, răspunsuri deştepte la întrebări bine puse. Răspundeţi/comentaţi, imaginaţia/intuiţia/informaţia voastră poate să meargă de la e) la z).
* Important! Întrebarea săptămânii apare lunea, pe la două şi-un sfert. Uneori marţea, dar nu mai târziu de-atât. Dar tot apare, chiar şi mai târziu.
ZdpN