Ieri, 21.01.2014,la ora 18.00, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni,, autoturismul condus de Gabriel S., de 25 de ani, din comuna Râşca, în care se mai aflau doi tineri din aceeaşi localitate.
Cu ocazia verificării interiorului autoturismului, au fost identificate 1.300 pachete de ţigarete, ce aveau aplicate banderole fiscale de Ucraina, în valoare de 11.700 lei.
Gabriel S. nu a dorit să facă nici o declaraţie în legătură cu cantitatea de ţigarete găsite, precizând faptul că cei doi pasageri nu cunoşteau de existenţa ţigaretelor din autoturism.
Țigările au fost confiscate, iar autoturismul a fost indisponibilizat. De asemenea, în cauză s-a întocmit dosar penal față de Gabriel S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Surse din cadrul poliției ne-au declarat sub protecția anonimatului că oamenilor legii bănuiesc că marfa nu aparținea celor trei tineri și, cel mai probabil, era un transport făcut pentru altcineva, însă momentan nu au probe care să dovedească acest lucru.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net
la 9 lei pachetul, nu cumpara nimeni. faceti raportul valoarea totala a pachetelor /nr de pachete… si constientizati si voi ce aberatie ati scris.