Ce mai pun la cale aleşii locali?
Dacă nu ştiaţi, dragi cetăţeni, legea spune că proiectul ordinii de zi a şedinţelor de consiliu local se afişează în locurile special amenajate şi se postează pe situl primăriei (www. falticeni.ro, seţiunea ‘administraţie’ – ‘consiliul local’ – ‘proiecte de hotărâri’). Dacă vă pasă de ce urmează să se întâmple în oraş sau dacă nu vreţi să rămâneţi fără glas când veţi fi aflat de vreo minunăţie întâmplată deja, puneţi-vă întrebări tot timpul, nu numai o dată la patru ani.
Uite, de exemplu, câteva gânduri „pe marginea” şedinţei de consiliu local de mâine, joi, 30 ianuarie! Ce se va discuta, e ceva în spatele hârtiilor?
Se propune ca arhiva municipiului să mai stea trei luni în chirie în beciul fostului sediu al CEC şi să se plătească pentru asta 1.140 lei fără tva; primarul Tofan plănuia să mute arhiva în subsolul casei de cultură; primarul Coman a dat în chirie subsolul casei de cultură şi s-a angajat să amenajeze un spaţiu pentru arhivă în clădirea unde a funcţionat „sanepid”-ul; primarul Coman spune acum că se întârzie cu lucrările; cine este vinovat de întârzierea care costă, iată, aproape 12 milioane de lei vechi?
Se propune transformarea unor posturi din cadrul instituţiilor subordonate; în cazul de faţă instituţiile subordonate (subordonate consiliului local) sunt Spitalul Municipal Fălticeni şi Muzeul de Artă „Ion Irimescu”; ce şi cum se transformă?; angajaţii celor două instituţii sunt ierarhizaţi pe o grilă de salarizare în grade sau trepte profesionale; periodic, prin efectul legii şi cu susţinerea unui examen, angajaţii sunt promovaţi; la spital se propune promovarea unui tehnician economist; ce este un tehnician economist?; potrivit Clasificaţiei Ocupaţiilor din România, el este un specialist cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice, îndeplineşte sarcini profesionale care necesită cunoştinţe de înalt nivel în ştiinţe fizice, biologice, sociale şi umane, întreprinde analize şi cercetări, elaborează concepte, teorii şi metode, aplică în practică cunoştinţele dobândite sau avizează lucrări realizate în domeniul respectiv, predă în învăţământ de diverse grade teoria şi practica uneia sau a mai multor discipline, instruieşte şi educă persoane handicapate, oferă consultaţii în domeniul comercial, juridic şi social, creează şi interpretează opere de artă, susţine comunicări ştiinţifice şi întocmeşte rapoarte; la muzeu promovează patru persoane angajate prin proiectul de reabilitare şi este repus în funcţia de director domnul Gheorghe Dăscălescu, pentru o vreme pus la colţ de primarul Coman, iniţiaţii ştiu de ce, într-o funcţie inferioară; morala este că poţi să faci, o vreme, tot ce-ţi trece prin cap, dar nu la nesfârşit şi mai ales nu când te iei de simboluri.
Se propune aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014; bugetul „foarte scurt” a fost postat spre dezbatere publică pe www.falticeni.ro; spun „foarte scurt” deoarece forma sub care a fost afişat nu conţine detaliile specificate (articolele şi alineatele bugetare, de exemplu) în Legea privind finanţele publice locale; în lipsa acestora, doar câteva comentarii; proiectul nu conţine sumele repartizate de consiliul judeţean (sumele din impozitul pe venit şi din TVA pentru echilibrare sunt prea mici, probabil că sunt doar cele repartizate de la Finanţe; sumele repartizate de consiliul judeţean ar fi trebuit să se regăsească la veniturile de la Dezvoltare, însă acestea sunt zero, investiţiile urmând să fie asigurate din excedentul de 52,7 miliarde lei vechi la data de 31.12.2013, mai mic decât excedentul de 57,6 miliarde lei vechi de la jumătatea anului 2012; reamintim situaţia financiară a primăriei la plecarea primarului Tofan, asta doar pentru că preşedintele Cătălin Nechifor declara atunci public că municipiul Fălticeni are mari probleme financiare: venituri de 21.523.637 lei, plăţi de 18.387.999 lei, excedent de 3.135.638 lei, în plus excedent de 2.628.164 lei din anul 2011, astfel că regimul Coman a plecat la drum cu un total de 57, 6 miliarde de lei vechi; un alt aspect foarte interesant, ca să nu spun ciudat, este că la fondul de rezervă este trecută o sumă foarte mare, 20 miliarde de lei vechi, aproape de limita maximă prevăzută de lege, în condiţiile în care acest fond poate fi folosit doar pentru cheltuieli urgente sau neprevăzute sau pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi; în fine, la investiţii, nimic, nici măcar la nivel de contribuţie proprie, despre proiectele „infrastructură turistică Nada Florilor” şi „şoseaua de centură”.
O încheiere mai plată nici că găseam, în şedinţă se va prezenta o informare privind activitatea desfăşurată de poliţia locală în perioada 01.01.2013 – 31.12.2013; cine oare va semna informarea ţinând cont că directorul general Paul Buhlea a fost (şi) şeful poliţiei locale doar în prima jumătate a anului?
* Întrebarea săptămânii este de obicei pamflet, pleacă obligatoriu de la un dram de adevăr şi poate să ajungă unde nici n-ai crede. Întrebarea săptămânii apare lunea, pe la două şi-un sfert. Uneori marţea, dar nu mai târziu de-atât. Dar tot apare, chiar şi mai târziu.
sursa foto: www.stareanatiunii.com