Vasile Ghica, un maestru al cuvintelor, afirma: “Pentru unii, umorul este muzica uşoară a literaturii, le place să-l guste, dar să-l şi desconsidere.” Dar oare muzica „uşoară” a literaturii este la fel de uşor de creat? Este de la sine înţeles că este o literatură uşor de citi. Nu se poate însă să fie la fel de uşor de înţeles, pentru asta ai nevoie de un al şaselea simţ, şi anume simţul umorului. Şi mai greu, însă, trebuie să fie să scrii astfel de literatură. Şi totuşi, există oameni care o fac, şi rezultatul este unul de apreciat.
Sorin Poclitaru, binecunoscutul scriitor humorean de poezie, a trecut de la poezii de dragoste şi poezie pentru copii, la literatură umoristică în versuri. Un pas pe cât de mic pe atât de mare. Rezultatul? Volumul „Ghinionul de a fi norocos” sau “Jurnal de 4×4” tipărit la editura Eurograph în anul 2012 şi lansat la Humor pe 1 februarie 2013 în cadrul unei duble lansări, alături de albumul „Hoinar prin piaţa Matache” a cantautorului folk Marius Matache. Coperta volumului este realizată de maestrul sucevean Mihai Pînzaru – PIM, directorul executiv a fost Florin Constantin Verdeş, în timp ce corectura a fost realizată de Iuliana Colbu. Prefaţa îi aparţine scriitorului Cornel Udrea, care are o experienţă vastă într-ale umorului, cât şi într-ale scrisului.
Volumul abordează teme diverse, în general mondene, într-un stil umoristic clasic şi uşor de urmărit, dar la fel de subtil şi fin. Cele 120 de poeme sunt scrise atât în jurul unor sărbători care au devenit comerciale, a unor probleme politice apăsătoare ale vremii, a can-can-urilor mondene, cât şi a fenomenelor de pe internet ca facebook-ul sau blogging-ul. „A doua zi de Crăciun” sau „Sfântul Valentin”, de exemplu, se realizeză printr-un comic de situaţie, privind acţiunile oamenilor în legătură cu aceste zile speciale. “Hai să votăm” şi “De ce s-a împuşcat Năstase?”sunt două exemple ce implică tema politică şi conţin un umor fin la adresa clasei politice actuale din România. Din categoria râvnitelor can-can-uri putem aminti „Fuego” sau “Românii au talent”. În final, una dintre temele predilecte este internetul, care se regăseşte în mai multe poezii, printre care: “Să nu mai fie mame pe facebook!”, “Am blog”, “Sunt dependent de like” sau “Invitaţiile”.
Lansarea volumului la Humor a avut loc într-un cadru restrâns în cadrul pizzeriei „La bomba”, care este ca o a doua casă pentru autor. Aici a fost prezent şi Marius Matache, folkist ce şi-a lansat un nou album cu această ocazie. De asemenea, volumul a fost lansat la Bucureşti, Iaşi şi Mediaş.
Alma Gavril
Ziarul de pe Net