de TEODOR PUŞCAŞU
Un măcel prea aproape de noi
Solicitat de mai tinerii colegi de la ZdpN să las deoparte măcar astăzi chestiunile din Fălticeni şi să scriu câteva rânduri despre baia de sânge din Ucraina, mă conformez fără prea multă tragere de inimă. Motivul e simplu – din moment ce nu sunt acolo, iar informaţiile sunt tot mai contradictorii, luptele de stradă de la Kiev îmi reamintesc de ceea ce s-a întâmplat la noi în decembrie ‘89.
Din spatele baricadelor, lunetiştii demonstranţilor trag în partea adversă, Miliţia şi Securitatea răspund la fel, iar când se termină gloanţele zboară prin aer pietrele din caldarâm. După umila mea părere, măcelul a fost îndelung pregătit şi, la fel ca în zilele revoluţiei noastre, are tot sprijinul ( nu chiar dezinteresat ) mass media.
Numărul morţilor şi răniţilor creşte continuu ( unele cifre îmi aduc aminte de genocidul care i s-a pus în cârcă lui Ceauşescu la proces ), preşedintele ucrainean este incapabil să ia o decizie coerentă, ziariştii sunt năuci în vâltoarea evenimentelor, puterile străine dau ultimatumuri şi promit sancţiuni, iar nemulţumirile se extind în ţară. În acest timp, parlamentul este paralizat, iar unii politicieni fug din barca puterii nu pentru că sunt mari democraţi, ci pentru a nu fi linşaţi.
Probabil că serviciile secrete de peste tot îşi freacă mâinile că au posibilitatea să-şi infiltreze oamenii şi să tragă sforile cum trebuie pentru o influenţă pe termen lung, dar asta este o altă poveste. Imaginile transmise de la Kiev arată protestatari bine pregătiţi în lupte de stradă, care ştiu să tragă cu arma, să arunce cockteiluri Molotov şi să bată câţiva poliţişti o dată. De cealaltă parte, forţele de ordine răspund pe măsură, doar reprezintă autoritatea statului.
Între Fălticeni şi Kiev sunt aproximativ 600 de kilometri, o distanţă sigură, ar spune unii… Oare ?
Este o diferenţă fundamentală între ce se întâmplă acum la Kiev şi ce s-a întîmplat în decembrie 1989 în România. Răzvrătiţii de pe Euromaidan nu sunt manipulaţi, acolo nu este cineva “ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” care să tragă sforile ca să dea ţara pe mîna borfaşilor comunistoizi. Şi cu inima îndoită (îmi) pun o întrebare: cum ar fi decurs la noi evenimentele din decembrie ’89 dacă ar fi fost gerul pe care l-au îndurat ucrainenii în decembrie 2013?