* municipiul Fălticeni este singura localitate în care dansul tinerilor s-a încheiat la poliție
Isteria dansului Harlem Shake a avut o încercare palidă la Fălticeni, ieri, în piața Nada Florilor. Încercarea câtorva tineri strânși printr-o postare pe Facebook a fost zădărnicită de zelul unor fălticeneni care au anunțat Poliția municipiului, iar un echipaj i-a ridicat pe trei tineri echipați cu peruci și haine.Aceștia au fost conduși la sediu unde li s-au luat declarații și au fost amendați contravențional.
“Ce păzesc părinții că îi lasă să facă scene de astea? S-au dezbrăcat în pielea goală, dansau obscen și mimau acte sexuale. Se anunță pe internet și se întâlnesc în locuri publice să facă dansuri erotice. Ce fel de stat suntem, nu mai există credință, religie”, ne-a declarat sub acoperirea anonimatului M.S. , unul din cetățenii care au anunțat poliția.
De partea cealaltă, tinerii veniți să danseze în piața Nada Florilor, în jur de 50, erau indignați că polițiștii i-au ridicat pe cei trei dansatori mascați. Se pare că municipiul Fălticeni a fost singura localitate în care dansul tinerilor s-a încheiat la poliție.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net
ceausescu ii strangea pe toti intr un tren de marfa cu destinatia Canalul Dunare Marea Neagra
Sa morii u din cauza voastra iam pierdut pe cei dragii!
@NKY Alex:
Daca faceai scoala pe vremea lui Ceasca stiai si tu sa scrii corect.
@ Domn Viorel:
Daca tu nu l-ai mai pupa atat in cwr pe ceasca si nu te-ai mai baga asa de aiurea in seama ar fi foarte bine. Am facut scoala post ceasca si stiu foarte bine sa scriu, sa vorbesc si sa ma exprim. Acuma fii atent la asta te rog: postul tau este la fel de revelant ca si prezenta ta aici!
Da-mi un reply cu tag-uri html daca esti pe treaba, pace babylon!
Tinere, de ce nu vorbesti frumos? Cu ce te-am suparat?
Deşi nu sunt deloc de acord cu ceea ce s-a întâmplat în centru, aici vă dau dreptate.
Bine punctat!
Probabil, dar uităm că Ceauşescu nu mai e de 23 de ani, Ramiz. Şi e în constituţie dreptul la manifestări artistice publice fără autorizaţie. Poate lor li se pare artistic ceea ce fac. Plus că în Fălticeni este singurul oraş în care un Harlem Shake s-a terminat la poliţie. Celelalte oraşe sunt mai civilizate.
Mi se pare si mie destul de trista faza. Eu sunt tot politist, daca eram in Falticeni, intarziam din greseala cu vreo 30 min, macar sa termine dansul 😀
Este cu adevărat de râsu-plânsu` faza.
Da,Mihaita,da nu toti sunt ca tine,nu toti stiu de Harlem Shake,daca stiau oamenii,daca chiar se uitau la stirile de la ora 5,era imposibil sa nu afle si sa nu inteleaga manifestarea si nu se ajungea la politie.Mai intai sa dam vina pe cei care au declarat manifestarea ca ceva nociv,apoi pe autoritati.
Politistii lui peste. Incuitati si ei si cetatenii “turnatori” ! Asta se intampla decat nenea Ochelaristu’ e la putere ! Maine poimaine o sa traga in noi ca la revolutie!!
…lasati tinerii in pace! La ce viitor au,ma mir ca nu ies mai multi in piete si sa nu mai plece de acolo.
Hmm…Interesant Harlem Shake-ul asta.
Ratoni
Fara autorizatie nu se paote …ok. De ce se manifesta asa urat poliatia. A incercat sa-i puna piedica unui prieten care a mers la politie cu ei desi el a fost de acord si nu opunea rezistenta. Asa se procedeaza ? Primul oras in care politia a venit si a stricat totul. Daca asta ii face pe oameni fericiti de ce sa nu ? Nu s-a scandat nimic, nu s-a facut galagie, nu s-a facut mizerie etc…suntem civilizati, pacat ca numai noi astia tineri.
Falticeniul e un oras mort…politia face abiz de putere pe cand ar trebui sa ne apere…cocalarii sunt liberi pe strada sa faca ce vor…primarul se joaca pe Play Station si i se rupe lui de cum arata orasul asta….si cum e si normal in Romania..totul se face la repedeala si de mantuiala. Fiti mandri ca sunteti falticeneni si aveti grija sa lingeti in cur pe cine trebuie sa sa traiti bine.
abuz*
De parcă ar fi cea mai mare ilegalitate de la acest moment din Fălticeni, Harlem Shake-ul. Mare dreptate ai.
Acest “Harlem Shake” care se tot practica in lume nu este nici o miscare cum se anunta “sustinem/sustineti miscarea Harlem” nu exista asa ceva, nu este un stil de dans, si nici macar nu se poate compara cu Gangnam Style cum am auzit pe la stiri.. Acesti oameni/tineri/copii au impresia ca fac ceva artistic, e distractiv da, dar nu e artistic, nu este un dans. Harlem Shake este un pas de hip-hop ‘nascut’ in cartierul Harlem din New York, si prin aceasta manifestare se bate joc de acest pas de dans si de cultura celor din Harlem. Lumea nu se documenteaza inainte sa faca o manifestare si merg pe efectul de turma. Nu sunt impotriva acestui “Harlem Shake” chiar e fun, dar trebuie tratat ca atare si nu reinvetat.
Vorbiti serios?! Scene erotice?! 😐 Unde s-a mai pomenit sa vina politia si sa ”FURE” de-a dreptu` aparatele de filmat… Probabil nu aveau de munca si na…
Bine ca lasati cersetorii sa cerseasca in continuare , bine ca lasati boschetarii sa se bata si sa se omoare , dar niste tineri care vor sa se distreze nu … MULTUMIM!
Daca ai de distrat te distrezi la tine acasa pe proprietatea ta si te filmezi in debaraua ta, nu in public pe unde trec de la copii mici pana la batrani, nu zic ca nu pot vedea prostii peste tot dar macar sa nu fie in public asa sfidator. Pentru cei care au suferit daune (camere de filmat, fotografiat) le spun un sincer– prostia doare pe mai multe planuri ;)– .
Dacă eşti aşa de convins pe ceea ce spui de ce nici măcar nu îţi dezvălui numele?
Sunteti SUPER rebeli voi astia de faceti Harlem Shake.
Foarte ok ce a facut politia :). Duceti-va fratilor in locuri mai putin publice daca tot vreti sa faceti treaba asta foarte foarte inteligenta si matura. Cum ar fi sa avem in oras niste vizitatori, un autocar cu scolari de 1-4, veniti din Bacau, Piatra Neamt, (de undeva din zona) si sa se opreasca in parcul Nada Florilor si sa vada niste REBELI cum se manifesta. Probabil ca o sa vi se para tot amuzant, desigur.
Da foarte bine au procedat bravo lor….ce educatie le ofera parintii acasa ? ce atatea tampenii cu harlem shake….copiii astia sunt ca oile numai au stapan….si daca au pentru ei nu exista… atata indignare si atatea figuri au copii astia de 15 17 18 ani, in loc sa faca si ei altceva se cred importanti…. Felicit pe cel care a sunat si bine a facut politia ca i-a condus ..da presupun ca au scapat doar cu advertisment ca asa sta treaba
Fix asta era problema în Fălticeni!
Fălticeniul va avea de suferit dacă dansaţi în centru!
Staţi în casă, rebelilor!!!!
Huo!!!
Unde-i Ţepeş să vă tragă-n ţeapă pe voi?
Alma, nu-ti inteleg deloc sarcasmul. Manifestarile acestea, nu-s de locuri publice. Fii matura si intelege problema, e chiar atat de greu?! Este un dans cu miscari si tinute obscene (nu la modul exagerat, ca nu sunt demodata sau mai stiu eu ce). Nu-i ok sa treaca niste oameni care au totusi o varsta, sau niste copii care abia-si capata educatia, idiotenia unora. Ia-ti exemplu dansurile de anul nou, alea sunt manifestari artistice, traditionale, care iti face placere sa le vezi, nu mizeria asta de harlem shake.
Sau altfel, daca ti-as aduce eu o treaba ca asta la tine in fata la bloc, iar tu sa fii acasa cu familia, bunici, verisori mai mici, matuse, unchi, etc. Ti s-ar parea ok? Ca doar e spatiu public, si sa ma vada verisorii tai, bunicii tai, cum dansez eu si alti tineri obscen in fata casutei tale dragi. Mh? Cam cum e treaba? E o placere right? Rebela sa fii acasa la tine si sa vezi ca nu sufera nimeni.
Şi când merg mascaţii în noaptea de anul nou pe faleză şi cântă de p### şi p#### şi băga-mi-aş şi scote-mi-aş şi alte celea, e foarte artistic nu?
Şi măcar atunci e după ora 23:00, se poate pune amendă pe disturbarea liniştii publice…
Să vină în faţa blocului la mine, dacă ei aşa se manifestă, e dreptul lor.
daca se documenteaza un pic pustimea, si daca stau sa analizeze legea 60si 61 a ordinii publice, vor realiza ca “gaborii” cam au dreptate
Şi totuşi cu dreptul ăla constituţional la manifestări publice artistice fără autorizaţie cum rămâne?
La ce articol e?
:))
Ce vezi tu artistic in Harlem Shake?
Nu facem tratate de artă aici. E un dans. Dansul se defineşte ca o artă.
Lasati dracului etnobotanicele.
Data viitoare sa luati si niste cocktail molotoave cu voi copii sa raspundeti politiei romane, iar pentru bolsevicii care au sunat la militie muuuult cancer le doresc, pana nu o sa dispareti dinozaurilor nu o sa se schimbe nimic in bine ! legalizati davaua ~!~
Atat trepanatilor care au iesit la Harlem Shake cat si celor cu oares’ce glagorie in tartacuta, le recomand, pentru clipele lor de ragaz, urmatorul link: http://www.lovendal.net/wp52/harlem-shake-o-noua-moda-ucigatoare-printre-oameni-dansul-nebunesc-prin-care-illuminati-ne-transforma-in-zombi/.
Asta nu ca Garcea de Falticeni e destepti si vor sa ne apere de conspiratia ocultei NWO.