*Costel FÂNU, însoțit de mai mulți membri ai familiei, au mers la sediul primăriei, pentru a cere repartizarea unui spațiu temporar destinat vânzării florilor
*ei s-au întâlnit cu viceprimarul Gheorghe ALDEA, care le-a dat șanse de 1% în demersul lor de obținere a unui spațiu din partea administrației
Ieri, 24.02.2014, clădirea Primăriei municipiului Fălticeni a fost scena unei noi runde de discuții între edilii urbei și membrii familiei FÂNU, florarii care au rămas fără spațiul de comercializare din buricul târgului și încearcă să îi îmbuneze pe mai marii orașului.
În realitate, marea nemulțumire a familiei FÂNU vine din faptul că, în vreme ce ei nu mai au voie să vândă flori în piața Nada Florilor, o rudă a lor și-a întins chioșcul pe o suprafață mare, iar edilii urbei îi permit să-și vândă nestingherit marfa.
Familia FÂNU s-a întâlnit în holul Primăriei cu viceprimarul Gheorghe ALDEA.
Reprezentantul executivului le-a imputat celor din familia FÂNU, atitudinea ostilă și amenințările proferate la adresa primarului Cătălin COMAN: “Eu știu că dl primar a depus la Poliție o plângere penală pentru ultraj. Voi trebuie să înțelegeți că noi, ca executiv, nu facem nimic nici la presiuni, nici la amenințări. Tu vii și ameninți că vrei să vinzi flori și într-o zi ne trezim că vine cineva și amenință că vrea să facă o casă într-o râpă, apoi altul care vrea să facă nu știu ce prin târg. Totul se face în cadru legal”.
De asemenea, viceprimarul ALDEA le-a reproșat că nu s-au prezentat la cele două runde de licitații organizate de municipalitate pentru a concesiona unul din spațiile scoase la mezat în conformitatea cu hotărârea Consiliului Local Fălticeni.
*”Noi nu vrem un spațiu să vindem 10 ani, ci să vindem o săptămână, nu avem bani să facem chioșc”
Membrii familiei FÂNU cred că primarul Cătălin COMAN refuză să le dea un spațiu unde să-și vândă florile deoarece vrea să se răzbune pe faptul că i-au făcut o plângere penală. Costel FÂNU spune că primarul COMAN îl favorizează pe ginerele său, care și-a întins chioșcul pe o suprafață foarte mare în piața Nada Florilor, iar el nu poate să-și pună nici măcar o masă pe un metru pătrat.
“Noi nu vrem să licităm un loc și să-l concesionăm pentru 10 ani, nu vrem să vindem 10 ani. Vrem să vindem măcar o săptămână, de pe 1 martie până pe 8 martie. Noi nu vrem licitație, nu avem posibilitatea să punem un chioșc cu flori(..) Dl primar ne-a promis că ne dă un spațiu sezonier să vindem flori, vă dau înregistrarea în care mi-a spus că, dacă retrag plângerea penală împotriva lui, îmi dă un loc cu chitanță să vând flori. Noi ne cerem iertare și dacă trebuie mergem în genunchi până la biroul primarului să ne ierte. Cât să ne umilim ca să ne ierte? “, spun florarii lui FÂNU.
Runda de discuții de ieri nu s-a finalizat cu succes pentru grupul de nemulțumiți din familia FÂNU, care au primit din partea viceprimarului Gheorghe ALDEA o șansă de 1% să primească un spațiu temporar de comercializare a florilor în perioada 1-8 martie.
Mihai SPÎNU
fotoreporter
Ziarul de pe Net
Frumoasa primire au facut edilii urbei rudelor care,au venit in vizita.Oare uita acesti inca tovarasi de cate ori au luat brate de flori pentru ei si acolitii lor?Cat despre profesorul cu 3 facultati,stim ca-i MARE RECLAMAGIU! Primii vizati penale sunt ziaristii potrivnici,apoi partonii care nu cotizeaza la psd si vila in constructie,apoi vanzatorii de flori si uite asa ajungem cu totii reclamati de un primar care in loc sa aiba grija de oras ,are doar probleme cu cetatenii care-si cer drepturile legitime .Oare n-ar fi cazul sa te gandesti a ne parasi in mod civilizat ,prin demisie ,ca sa nu cerem noi asta,tovarase primar neocomunist ? Si poti lua cu tine si cocina de consilieri locali psd,care n-au facut nimic de 2 ani,decat smecherii trafic de influienta si pupat piata independentei la Stan imparat de paraul targului ,care si-a ascuns opincie de Draguseni sub podul de la intrarea in Falticeni caci sigur o sa mai aiba curand nevoie de ele !
“Primarele”, vice-le, precum şi restul, adică zigoinerii, nu prea ştiu ce-i aia muncă. Deci, “Dragi tovarrrăşi şi pretini: La muncă!”
PS. nu uitaţi să respectaţi şi legile, aşa bune-proaste cum sunt ele.