Preşedintele liberalilor suceveni, deputatul ALEXANDRU BĂIŞANU a lansat astăzi, într-o conferinţă de prsă, un avertisment foştilor parteneri din USL.
El i-a atras atenţia lui CĂTĂLIN NECHIFOR că – în cazul în care îi va demite pe şefii instituţiilor descentralizate ocupate de membri PNL – la peste 70 % din cele 114 Primării sucevene “poate face” alte majorităţi prin care vor fi schimbaţi viceprimarii PSD, chiar şi în localităţile în care PSD are primari.
“Am fost scoşi de la guvernare de PSD la nivel guvernamental, cu siguranţă vom fi scoşi de la guvernare şi la nivel local.
În anunţ pe fostul meu partener de luptă, dl. NECHIFOR, că putem schimba majorităţile, dar nu o vom face, nu de dragul PSD –ului şi de ura împotriva PDL – ului, ci pentru a arăta că liberalii au caracter şi demnitate.
O dată ce am luptat în tranşee alături, nu vom întoarce armele numai pentru că nu mai suntem la guvernare.
Nu vom strica echilibrul deja format atâta timp cât lucrurile funcţionează normal !
Dar nici nu vom cerşi mila nimănui, nu vom sta cu mâna întinsă în faţa PSD –ului pentru a nu ne da oamenii afară din funcţii.
PSD are posibilitatea şi forţa de a ne da oamenii afară, nici o problemă, aşa e în tenis, aşa e şi la război !
Mingea e în terenul lor, bâta e în mâna lor, iar dacă o vor folosi, noi vom fi acolo, inclusiv când ei vor pleca !”
BĂIŞANU a precizat că liberalii “vor merge singuri” în legislativele locale şi judeţean, fără a mai face alianţe “cu nimeni, nici cu PSD, nici cu PDL, nici de drag, nici de ură…“
“Nu vom vota pe bază de găşti, pe bază de bigamism politic.
Nu aşteptăm să găsim PSD –ul necăsătorit sau cu amante, PNL are drumul său !
Atâta timp cât ai fost minţit de liderii PSD, nu mai e loc de prietenii !
Păcat este că n-o să-i mai putem crede niciodată !“
Ai fost minţit, nu mai e loc de prietenii. Nu vom cerşi mila nimănui. Nu vom sta cu mâna întinsă. Nu vom strica echilibrul deja format. Bîta e în mîna lor. Putem schimba majorităţile. Nu o vom face. Liberalii au caracter şi demnitate.
Extrase din “Mic tratat de logică” de Alexandru Băişanu, filozof, profesor universitar doctor. Am rearanjat ideile dlui Băişanu în funcţie de adîncimea de la care le-a extras din puţul gîndirii.
BRAVO ,DOMNLE DEPUTAT!Nu lasati <>ai psd-ului sa faca ce si-au propus in judet.Niste mari mincinosi ,aroganti,neprofesionisti care au acaparat toate functiile si-au schimbat si liberali ,punand jigodii comuniste in oricare post de conducere.Sa le aratam ca ii putem infrange cu armele democratiei si cu bunul simt al omului de rand.Aveti sprijinul a multor oameni neafiliati politic in demersurile dvs.PE EI ,PE EI…PE MAMA LOR !trebuie sa fie sloganul tuturor celor care urasc psd-ul si care vor democratie in judet si in Romania !