Programul de screening pentru cancerul de col uterin a fost reluat, la Fălticeni, după jumătate de an în care nu a mai funcţionat din lipsă de fonduri.
Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică, ministerul de resort a alocat 110.000 lei pentru continuarea în 2014 a campaniei în cadrul căreia femeile îşi pot face gratuit testul Babeş Papanicolau.
Banii vor permite investigarea unui număr de 1.315 sucevence.
Screeningul pentru cancerul de col uterin vizează depistarea la timp, în urma examenului citologic, a bolii.
Medicii spun că, fără campania gratuită de depistare a bolii, multe femei nu şi-ar fi permis niciodată să facă o investigaţie aprofundată, iar unele ar fi aflat mult prea târziu că au această maladie.
În judeţul Suceava, screeningul se desfăşoară prin cei circa 70 de medici de familie care s-au înscris pentru consilierea femeilor şi prin medicii specialişti din cabinetele de ginecologie ale Spitalului Judeţean şi Spitalului Municipal Fălticeni.
Femeile eligibile pentru testare sunt cele cu vârste între 25 şi 64 de ani, cu sau fără asigurare medicală, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, sunt asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin.
Dan PASCARU
redactor stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net
Pentru acest test cat se percepe ciubucas pentru medic ,asistenta,femeie de serviciu,paznic ,manager.director medical,desigur la Clinica Municipala Falticeni ?La Suceava se stiu tarifele acestea de pe site oficial al spitalului!