Ultimii ani au adus către tinerii din România din ce în ce mai multe oportunități de dezvoltare și de interacțiune cu medii culturale diferite. Și programele de studii au fost la fel de internaționalizate, elevii și studenții având posibilitatea să se informeze la workshopuri, seminarii sau chiar târguri specializate despre viața de student internațional. RIUF este un astfel de eveniment, desfășurat la Iași pe 20 martie, unde și tinerii din județul Suceava pot afla mai multe detalii direct de la reprezentanții instituțiilor prezente la târg.
Ștefan Fodor, Andreea Teleagă și Iustina Andrieș sunt doar trei dintre tinerii din județul Suceava care s-au informat și au avut curajul să răspundă afirmativ oportunităților de aplicare în cadrul universităților internaționale. Chiar dacă nu se cunosc, pentru că vin din orașe diferite- Suceava, Rădăuți și Fălticeni- au în comun ambiția și visurile mărețe, trăsături care i-au motivat și i-au adus unde sunt acum.
Ștefan a absolvit Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, alegând mai apoi ca destinație de studiu Danemarca. Nu a fost una dintre alegerile plănuite, dar a funcționat, după cum spune și el.
A fost o decizie pe care am luat-o în 2 zile și fără să o gândesc prea mult înainte. Cochetam de mult timp cu ideea de a studia în străinătate, dar nu făceam nimic concret în privința asta. Am aflat de RIUF cu 2 zile înainte de a începe. Am făcut dosarul de aplicare pentru 2 universități, una din Marea Britanie iar cealaltă din Danemarca. Am mers, am susținut interviurile și am fost admis la amândouă. A fost o decizie absolutspontană.
De ce am ales Danemarca? Din mai multe motive. În primul rând, specializarea m-a atras mult mai mult decât ce urma să fac în Marea Britanie. A urmat apoi mentalitatea daneză legată de ciclism, care mi s-a potrivit perfect. Însă motivul care a atârnat cel mai mult în balanță a fost faptul că nu există taxele de școlarizare, învățământul fiind gratuit.
Andreea a absolvit liceul în Rădăuți, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” și a ales ca domeniu universitar Fotografia, care este de tradiție în Marea Britanie. A aplicat la University of Sunderland, unde a fost și admisă. Cum e sistemul de învățământ în UK și cum se descurcă din punct de vedere financiar, ne-a povestit Andreea în câteva cuvinte.
Cum e la cursuri? Eu personal definesc sistemul lor prin proverbul „Cum îți așterni, așa dormi” întrucât baza este studiul individual. Contează cel mai mult ce faci tu și să realizezi că ceea ce faci, faci pentru dezvoltarea ta, nu pentru note sau pentru altcineva.
Este adevărat că partea financiara poate fi un mare impediment. Viața este, într-adevăr, scumpă aici. În primul an m-am descurcat cu banii pe care i-am primit de la părinții mei, însă anul acesta am găsit un loc de muncă cu jumătate de normă. Salariul pe care îl am aici îmi permite să mă întrețin singură și să îmi cumpăr materialele necesare pentru facultate, care, de asemenea, sunt destul de costisitoare.Însă e adevărat că sunt anumite posibilități pe care ți le oferă această experiență: posibilitatea de a intra în contact cu diverse culturi și mentalități și posibilitatea de a mă afirma în fața unui public mai larg; și multe altele care poate acum nu îmi vin în minte.
Tot în UK a ales să aplice și Iustina, fostă elevă a Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni. Communication and Public Relations a fost specializarea care i s-a părut potrivită, program din cadrul University of Greenwich. Începutul nu a fost ușor, dar oportunitățile de care are parte și țelurile spre care tinde, fac ca orice sacrificiu să merite.
Faptul că ești la 2000 km de casă e într-adevăr cel mai mare inconvenient, aș putea spune. Însă după un timp te obișnuiești, înveți că aici e altă lume, aici trăiești tu, acasă e familia ce te motivează, îți este alături, are încredere în tine, și îți oferă tot sprijinul moral pentru a avea forța să mergi mai departe. Pentru că viața de student internațional e interesantă.
Sunt zile în care mă trezesc la 6 pentru a nu întârzia la cursul despre Finanțe, sunt si dimineți când mă trezesc la 10. „Călătoria” spre școală durează în jur de 60 de minute, în acest timp mă pot bucura de frumusețea vechiului Greenwich, orășel medieval, situate la sudul Tamisei. Cursurile țin 2 ore, urmând o pauză de alte două ore, timp în care mergem la Student`s Union, un bar foarte drăguț, deschis exclusiv studenților facultății. După cursuri, în general merg acasă sau intru la cumpărături sau gătesc. Mereu este câte ceva de făcut .
Ștefan, Andreea și Iustina sunt bucuroși să poată împărtăși din experiența lor internațională, sfătuindu-I pe colegii mai mici să se gândească bine înainte de a lua această decizie, dar să aibă curajul de a face acest pas pentru că visurile trebuie să capete contur și să devină realitate.
Cum pot afla tinerii suceveni mai multe despre oportunitatea studiilor în străinătate?
RIUF – Romanian International University Fair, singurul târg de universități din zona Moldovei, va avea loc pe 20 martie la Congres Hall-Palas din Iași.
Te poți întâlni cu consilierii EDMUNDO la RIUF, cel mai mare târg de universități internaționale din Europa de Sud-Est. Aici poți afla informații personalizate despre studiul în străinătate, poți participa la workshop-uri și seminarii. În plus, doar la RIUF Iași poți să te întâlnești și cu universitățile recunoscute din Iași sau poți să afli cum e să fii student la Oxford chiar de la o fostă elevă ieșeancă. Cei interesați de participarea la târg se pot înregistra înainte pe site-ul www.riuf.ro, pentru a maximiza beneficiile obținute din participarea la târg.
Educativa este un grup de companii private și organizații non-guvernamentale ce dezvoltă și promovează împreună proiecte și servicii ce oferă tinerilor români oportunități de dezvoltare personală și profesională. Principalele proiecte marca Educativa: EDMUNDO – serviciul gratuit de consiliere pentru studii în străinătate; Reviro – oferirea a cât mai multe oportunități de carieră interesante și atractive tinerilor români cu experiență academică și/sau profesională în străinătate; RIUF – Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universități din România.
Firuța Slevoacă
Coordonator Regional RIUF Iași 2014
Comunicat de presă