Ieri după-amiază, în jurul orei 17.30, reprezentanții I.P.J. Suceava au fost sesizați că mai multe persoane sustrag fier vechi din fosta fabrică de sticlă din Fălticeni.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar în urma cercetărilor efectuate a constatat că în jurul orei 16.30, a fost observată o căruță în care se încărca fier vechi de către patru persoane lângă gardul împrejmuitor al fostei fabrici de sticlă. Polițiștii au reușit să-l identifice pe proprietarul atelajului în persoana lui V.Neculai de 57 ani, din municipiul Fălticeni.Încercând să scape, acesta a aruncat fierul lângă căruţă, iar ceilalți tovarăși de hoție au spălat putina.
Cantitatea de fier vechi a fost cântărită, rezultând cantitatea610 kgîn valoare de aproximativ 420 lei.
Polițiștii fălticeneni îi vor audia și pe ceilalți(D.Ionuţ, C.Ştefan, ambii de 20 ani şi Z.Nicolae, de 22 ani, toţi din municipiul Fălticeni) cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat de către V.Neculai, D.Ionuţ, C.Ştefan şi Z.Nicolae, ce va fi soluţionat procedural.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net