Tradiția zilei de 1 Aprilie spune că nu trebuie să treacă această zi fără să faci o păcăleală și, deși ne-am fi dorit ca informația referitoare la inaugurarea lucrărilor pentru șoseaua de centură a municipiului Fălticeni să fie reală, ne pare rău, dar adevărul este cu totul altul.
În pofida laudelor cu care s-au împăunat parlamentarii locali și nu numai, această investiție importantă pentru întreaga zonă este doar la stadiul de trasare cu pixul pe hârtie. În prezentarea noastră nu am dorit decât să atragem atenția asupra promisiunilor cu care am fost bombardați la ultima campanie electorală și peste care s-a așternut praful și, din păcate, nu e vorba de colbul drumului în lucru, ci de abureala constantă la care suntem supuși de oricine se perindă la conducere.
Drept pentru care considerați informația prezentată în ZdpN o simplă și nevinovată păcăleală de 1 Aprilie.
ZdpN
Frumoasa pacaleala !FELICITARI! Dar ,era de asteptat ca,constructia soselei de centura a orasului sa nu inceapa ,niciodata!De unde atatea bani,cand Ponta mincinosul- plagiator nu stie cum sa-i mai sature de bani pe baronii locali din tara,pentru a face cat mai multe procente la alegerile europarlamentare.Cat despre venirea lui Sova la Falticeni ,asta s-ar intampla daca profesorelul de sport n-ar mai bea vin de 150 roni la Iristar si Stan ar deveni mai domestic .Cred c-ar veni la Falticeni intreg guverul mincinosilor ,pentru a vedea minunea ,dar,acest lucru nu se intampla in urmatorii ani.Unul -Coman Gheorghe Catalin xxxxxxxx ,altul-Stan- crede ca o sa fie vesnic cowboyul Falticenilor. Am vazut astazi pe strazile din oras propagandistii psd vorbind cu lumea si explicandu-le cat de bine o sa fie curand,ca scumpirea combustibililor cu 7 eurocenti ,nu afecteaza preturile ,ca Coman nu mai xxx,ca Stan,Uricec,Dontu se bat in parlament pentru oras.Fiecare zebzec pesedist are sectorul lui de propaganda,unii din ei fiind si platiti cu sume destul de mari.Oare oamedii cinstiti,corecti,destoinici din orasul Falticeni n-au nimic de spus decat in soapta pe la colturi?Nu cred ca-s fericiti de cum traiesc ,cum sunt mintiti,cum sunt inselati cu impozitele locale,cum nu exista un loc de munca de luni bune,cum un cowboy si un profesor cu 3 facultati ii cred iobagi pe mosia Falticeni. RUSINE SA VA FIE PESEDISTI NEMERNICI !
Lasati farsele, invatati gramatica limbii romane!
Esti miezu’ sau miezu ? Te pricepi la gramatica ! In special la meditatii scrise, snobule!
E numele meu de familie. De ce sa-i pun apostrof?
Tu esti analfabetul are a scris articolul?
Asta este numele tau de famiglie?Imi pare rau, nu cred ca ai fost un copil prea iubit de mamica si taticu’.Te-au tinut in foame ca mananci literele…Saracutul de tine.De astazi te vei numi Cel (c)are este,din tribu lu Miezu.Sau poate Miezu din dodoașcă.Alege tu,esti băiat mare,de famiglie bună.