Primarul Sucevei ION LUNGU a readus, astăzi, în discuţie problema sistării apei calde de către producătorul Bioenergy, declarând că singura variantă de reluare a furnizării este achitarea până vineri a 2 milioane lei, în această dimineaţă Primăria plătind 1 milion către distribuitorul Termica, cu asigurarea administratorului special OVIDIU DUMITRESCU că banii vor ajunge la Bioenergy.
El a precizat că, în această iarnă, datoria populaţiei către Termica a crescut cu 5.300.000 lei, ajungând la 21 milioane.
La rândul ei, Termica trebuie să achite Bioenergy 13 milioane lei.
“Încep să cred că populaţia nu are o prioritate din a plăti facturile la Termica.
Analizele pe care le-am făcut arată că facturile variază între 10 şi 20 de milioane leivechi pe ani.
Eu zic că sunt facturi suportabile, oamenii care se încălzesc pe lemne sau pe gaz plătesc la fel, este clar că este o problemă de mentalitate, oamenii spun că merge şi aşa, iată că nu mai merge !
Noua societate privată nu poate să-şi permită să dea căldură fără să încaseze banii.
Atunci când îţi faci bugetul de familie trebuie să iei în calcul că trebuie să plăteşti factura la încălzire !
A venit momentul adevărului, Primăria nu are ce face mai mult, a păstrat preţul la 185 lei pe gigacalorie, unul dintre cele mai mici din ţară…
Dacă nu se va plăti, vom ajunge într-un blocaj pe care nu ştiu cum îl vom putea controla !” a menţionat LUNGU.