Sufletul meu aleargă neobositîn căutarea cuvintelor
rarisime, demne de laudă.
Obişnuiesc să le culeg
de pe albele trepte ale norilor, sau
le strecor din spuma valurilor
zbuciumate de vânt neprielnic.
Uneori le aflu pe pajiştile verzi,
scăldate de rouă în mirobolante culori,
alteori prin tăcerea solemnă a muntelui
unde nu calcă picior omenesc,
ci doar gândurile şi visele îşi croiesc calea…
De peste tot am ales cu grijă
slove măiastre, încrustate
în fildeşul timpului prezent.
Mereu le stropesc cu apa ochilor
din fântâna Iubirii săpată în sufletul meu,
când Ai ales să-mi porţi povara
pe o cruce… printre ucigaşi.
– Vreau să-Ţi încoronez fruntea,
dar îmi pierd graiul în imensitatea Ta.
dar îmi pierd graiul în imensitatea Ta.
Fă ceva, Doamne,
căci iar am rămas fără cuvinte!
căci iar am rămas fără cuvinte!
Elena Marin Alexe
