* răspunsul oaspeţilor germani a fost extrem de protocolar
Şedinţa comuna de astăzi a Consiliului Judeţean Suceava şi a Consiliului Regional Schwaben din Germania a fost un bun prilej pentru conducerile Universităţii Ştefan cel Mare şi a Primăriei sucevene de a solicita diferite parteneriate.
Rectorul USV, VALENTIN POPA, a spus că doreşte o intensificare a relaţiilor cu universităţi din Ausburg, care se derulează în ultimii 12 ani.
POPA a precizat că un element esenţial în viitor va fi “găsirea elementelor comune pentru dezvoltarea cercetării, ştiut fiind că Germania este motorul cercetării europene”.
În plus, el a mai punctat şi alte aspecte : “Există două parteneriate Erasmus cu universitatea Ausburg, am fost ajutaţi cu dotarea cu un robot complex a unui laborator de mecanică de la noi.
Încă nu avem un acord bilateral între universităţi, ci doar între facultăţi, dorim să extindem parteneriatele Erasmus, care acum sunt numai la nivelul facultăţilor de litere şi mecanică.
Ne dorim să continuăm pe această cale şi pe partea de doctorate, să dezvoltăm masterate comune, pentru a avea diplome duble !
Dar poate cea mai mare dorinţă e să avem, în sfârşit, un lector de limbă germană în cadrul lectoratului de la universitatea noastră ”.
În aceeaşi notă, primarul ION LUNGU a precizat că doreşte un parteneriat cu un oraş din regiunea Schwaben.
“Avem colaborări cu capitale de regiuni, cu Cernăuţi, cu Laval, dar mai puţin cu un oraş din regiunea Schwaben…
Vreau să spun cu subiect şi predicat că municipiul Suceava este interesat în colaborarea cu un oraş urban ( ! – n.r. ) din Schwaben, Ausburg sau alt oraş urban ( ! – n.r. ) din regiunea dvs.
La nivel federal am avut o colaborare foarte bună, de când sunt primarul municipiului Suceava, de 10 ani, 3 ambasadori germani au vizitat municipiul Suceava.
Noi suntem într-o colaborare culturală cu oraşul Dusseldorf, dar ne dorim foarte mult să colaborăm şi cu un oraş din regiunea Schwaben !
Astăzi Suceava e într-o fază de reconstrucţie, de modernizare, avem proiecte în ultimii 10 ani de aproximativ 300 de milioane de euro, mulţi bani sunt europeni, fonduri nerambursabile, vă aşteptăm să reveniţi cât mai des la Suceava !”
La solicitarea rectorului USV, preşedintele Consiliului Regiunii Schwaben, JURGEN REICHERT, a răspuns laconic că “formarea şi întâlnirile sunt cele mai bune condiţii pentru asigurarea prieteniei şi a păcii, vom susţine colaborarea în perspectivă, mai sunt multe lucruri de făcut, dar mă bucur că există dorinţă de ambele părţi”.
În privinţa cererii lui LUNGU, REICHERT a precizat că, deşi nu este uşor de stabilit o asemenea legătură, va discuta “cu câţiva primari nou aleşi din două – trei oraşe germane”.
Replica lui LUNGU a venit imediat : “Danke schon !”
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net