Preşedintele C.J. CĂTĂLIN NECHIFOR a mai efectuat astăzi o vizită de lucru, de această dată la şantierul de închidere a gropii de gunoi de pe strada Mirăuţi ( Călău cum este cunoscută de localnici ).
El s-a arătat satisfăcut de ritmul investiţiilor, precizând că durata de execuţie a fost coborâtă de executanţi – asocierea SUCT Suceava, AGLOMANCHA EMPRESA Spania şi CONSUL ABC Iaşi – de la 31 la 19 luni.
Contractul în valoare de 39.469.203 lei fără TVA prevede închiderea gropilor neconforme de gunoi din Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei şi Siret.
“Închiderea depozitelor de la Suceava (10,5 ha), Fălticeni (1,65 ha), Rădăuţi (4,5 ha), Gura Humorului (2,20 ha), C-lung Moldovenesc (1,62 ha) şi Vatra Dornei (1,7 ha) se va realiza în două etape, iar a celui de la Siret (0,8 ha) într-o singură etapă.
Volumul de gunoi existent în depozitul Suceava este de 753.270 mc.
Până la această dată s-au executat lucrări de terasamente (excavări și relocări deșeuri ): 80.000 mc” se precizează într-un comunicat de presă al C.J.
Dan PASCARU
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net