Azi-noapte, la ora 23.35, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că în afara municipiului Suceava, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat de 43 de ani din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în afara municipiului Suceava, având direcţia de deplasare spre Fălticeni, a surprins şi accident mortal o persoană necunoscută, de sex masculin, care nu purta îmbrăcăminte prevăzută cu elemente reflectorizante și care se deplasa pe partea carosabilă, în acelaşi sens ţinând un cal de căpăstru.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea identității victimei.
Sorin NICA
redactor de stiri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net