Sucevenii consumă alimente care îi pot îmbolnăvi, iar şeful Direcţiei Sanitar Veterinare este părtaş la această situaţie.
Potrivit unei anchete Antena 3, majoritatea animalelor crescute în ferme sunt injectate ilegal cu diferite substanţe şi – cu acceptul tacit al unor persoane aflate în conflict de interese – ajung apoi în alimentaţie.
Unul dintre cei vizaţi este şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, OCTAVIAN ILISOI, care deţine mai multe farmacii veterinare.
„Medicamente cu prescripţie se eliberează în proporţie de 80 – 90 %. Altfel farmacistul este obligat să nu elibereze aceste produse” a precizat ILISOI.
După ce reporterii Antena 3 au cumpărat antibiotice fără reţetă chiar de la farmacia administrată de familia sa, ILISOI a admis că aceste practici “se mai întîlnesc” şi că subalternii săi „vor lua măsuri”.
El a găsit şi o explicaţie pentru asemenea practici „În fermele mari se dau preventiv antibiotice în cam toată perioada de creştere a puilor sau a porcilor, fiindcă este un risc. Dacă nu se face acest lucru apar mortalităţi care duc la pierderi mari”.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net
foto: Octavian Ilisoi, sursa-www.newsbucovina.ro
http://www.antena3.ro/romania/suntem-otraviti-incetul-cu-incetul-dezvaluirile-unei-anchete-impresionante-in-piata-alimentara-marca-in-premiera-205496.html?cpage=2#comments