Sâmbătă, 24.05.2014, a avut loc un grav accident rutier soldat cu moartea unei femei de 29 ani, angajată a Poliției municipiului Fălticeni, la Biroul de Ordine și Siguranță Publică.
Mașina în care se afla agenta s-a răsturnat într-o curbă din comuna Slatina, în jurul orei19.40, și, din primele cercetări, se pare că viteza a fost cauza principală..
Femeia era în concediu și se îndrepta împreună cu soțul său spre locuința din Fălticeni, iar la o curbă a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat.
Bărbatul, ofițer în cadrul MapN, a fost transportat de urgență la Spitalul Județean ” Sf. Ioan cel Nou ” din Suceava și nu prezintă leziuni grave care să-i pericliteze viața.
Sorin NICA
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net