Iluzia partială a occidentului la Goma
de TEODOR PUŞCAŞU
Puţini au ştiut, într-adevăr, cum e viaţa de exilat din România comunistă, iar unul dintre ei, Paul Goma, ne-a lăsat moştenire Soldatul câinelui. Cartea vedea lumina tiparului în perioada care avea să fie cea mai neagră din domnia lui Ceauşescu şi la 6 ani de la “adopţia” franceză. Bucuria de a scăpa din lagărul comunist se pare că a fost repede estompată nu numai de indiferenţa occidentală, cât de şicanele dintre românaşi. Într-o vreme în care fiecare nou venit era privit ca un potenţial adversar sau, pur şi simplu, ca un emisar al temutei Securităţi, acomodarea devenea un chin pentru intelectuali.
Probabil sătul să tot fardeze prezentul, Goma reuşeşte să pună pe hârtie temeri pur omeneşti, care se înteţesc, normal, o dată cu primirea cărţii–capcană, în fapt un simplu explozibil de avertisment. Foarte interesante sunt amănuntele legate de amiciţiile şi animozităţile din sânul angajaţilor de la Radio Europa Liberă, dar, în fond, intelectualii sunt şi ei oameni şi mai simt nevoie, câteodată, să înjure…
Soldatul câinelui se încheie cu celebra intoxicare Virgil Tănase, în care numai Dumnezeu ştie câte servicii şi-au băgat coada. “Răpirea” lui Tănase şi “otrăvirea” lui Goma au arătat cât de bine pot funcţiona dezinformarea şi jocul dublu ( sau poate triplu… ).
Simplist, acum ştim că Mitterand şi-a luat avânt şi a lovit, iar Ceauşescu nu a avut încotro şi a încasat. Dar înainte de Tănase şi Goma au mai fost Pleşiţă, Haiducu, Hernu… Ei sunt doar partea ştiută, despre restul nu prea se poate povesti în nici o carte. Poate tocmai de aceea m-a atras Soldatul câinelui…
