Decidenţii UE trebuie să ţină seama de dorinţa de schimbare exprimată în alegerile europene, au spus cei mai mulţi lideri ai grupurilor politice în cadrul dezbaterii de miercuri privind summitul UE din 26 – 27 iunie. Deputaţii au criticat şefii de stat au pentru abordarea lor ”obişnuită” faţă de acest summit, în cursul acestei prime dezbateri a celei de-a 8-a legislaturi, în prezenţa Preşedinţilor Consiliului European şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi José Manuel Barroso.
Liderul grupului PPE, Manfred Weber (DE), a deschis dezbaterea avertizând că pacea în Europa nu trebuie să fie considerată ca venind de la sine. El a subliniat şi ”legătura logică” dintre democraţie şi deciziile luate în Parlamentul European. Subliniind priorităţile pentru anii următori, Weber a subliniat că UE trebuie să fie deschisă şi pregătită să se reformeze pentru a putea realiza un viitor luminos.
Liderul grupului S&D, Gianni Pittella (IT) a spus că nominalizarea lui Jean Claude Juncker de către Consiliu la funcţia de Preşedinte al Comisiei a fost ”o victorie a democraţiei”. Enumerând provocările viitoare, el a spus: ”Vrem ca Pactul pentru creştere economică să fie făcut mai flexibil de către Consiliul European. Vrem răspunsuri practice la întrebări practice, infrastructură pentru energie, obligaţiuni de finanţare de proiecte, precum şi o mai bună utilizare şi o creştere în bugetul UE. Vrem să reducem sărăcia tot mai accentuată şi injustiţia socială, vrem o mai bună protecţie pentru lucrătorii transfrontalieri şi o nouă politică de imigraţie, bazată pe o povară împărtăşită.”
Liderul ECR, Syed Kamall (UK), a spus că perdantul alegerilor a fost status quo-ul. El a avertizat că UE trebuie să se reformeze acum pentru a putea face faţă provocărilor viitoare şi că obligaţia de a se schimba se aplică şi Parlamentului European. ”Sunt încă oameni în această Cameră care se agaţă de ideile anilor 1950”, a spus el.
Liderul ALDE, Guy Verhofstadt (BE), a salutat nominalizarea lui Juncker, numind-o o ”victorie pentru Parlamentul European, democraţie şi cetăţeni”. El a adăugat că Juncker trebuie să caute coaliţii în Parlamentul European pentru a putea elabora o strategie a schimbării, iar Comisia trebuie să folosească dreptul său de iniţiativă, dacă Parlamentul European îi cere acest lucru.
Liderul GUE/NGL, Gabrielle Zimmer (DE), i-a criticat pe şefii de stat pentru că au fost atât de indiferenţi faţă de alegeri. ”Oamenii au spus ‘nu’ unei UE a liberalizării şi tăierilor drastice. Ei doresc răspunsuri la problemele cu care se confruntă”, a spus ea.
Liderilor Verzilor, Rebecca Harms (DE), a subliniat că a venit timpul să fie făcute schimbările pe care cetăţenii le-au dorit. ”Am încercat în anteriorul Parlament European, dar nu prea am reuşit”, a spus ea. Harms a subliniat nevoia de a progresa mai repede pe frontul energiei şi a criticat liderii UE pentru că au arătat prea puţină ambiţie.
Liderul EFDD, Nigel Farrage (UK), i-a criticat pe liderii naţionali pentru că nu şi-au modificat atitudinea în ciuda alegerilor. ”Chiar şi scopul unei uniuni mai profunde rămâne, în ciuda vitezelor diferite. Trebuie să terminăm cu libertatea de mişcare către Marea Britanie, însă acest lucru nu se va întâmpla dacă rămânem în UE. Nu trebuie să rămânem prinşi în capcană în acest muzeu”, a spus el.
În deschiderea dezbaterii, Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy a subliniat priorităţile liderilor naţionali pentru anii viitori, mai ales în domeniile pieţei unice digitale, politicii energetice, regulilor mai bine echilibrate de disciplină fiscală, precum şi în domeniul general al unei reglementări mai inteligente. El a mai subliniat şi că, deşi anii următori vor fi caracterizaţi de schimbare, ei trebuie să aducă şi consolidarea lucrurilor pe care UE le face bine.
În ceea ce priveşte provocările viitoare europene, Barroso a spus: ”UE trebuie să fie mare în privinţa lucrurilor mari şi mică în privinţa lucrurilor mici” şi că ”trebuie să se concentreze pe creşterea economică şi locuri de muncă”. ”În trecut, nu a fost vorba de lipsa de decizie, ci uneori a fost vorba de lipsa de implementare”, a spus el.
Privind nominalizarea lui Jean-Claude Juncker ca succesor al său, Barroso a spus: ”calităţile şi experienţa europene ale lui Juncker sunt dincolo de orice dubiu”.