Şi anul acesta, pe platoul din faţa Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, s-a strâns mult tineret doritor de cunoaştere.
Fascinaţia noului, a descoperirilor ştiinţifice i-a motivat să vină la evenimentul devenit de acum tradiţie: „Noaptea Cercetătorilor”.
Vineri, 26 septembrie 2014, odată cu lăsarea amurgului platoul a devenit un furnicar de prezenţe agile, curioase, pline de energie şi de spirit.
Organizatorii au prezentat la standuri tot ce au considerat mai reprezentativ din domeniul ştiinţific, pentru a deschide porţile spre cunoaştere ale tinerei generaţii. Prezenţa mare confirmă reuşita evenimentului. El s-a completat cu observaţiile astronomice de la Planetarium, unde interesul manifestat de vizitatori a dus la formarea de cozi la sălile de proiecţii de film sau de observaţii astronomice.
De altfel, am remarcat şi multe prezenţe fălticenene, dintre care nu pot să nu-l remarc pe dl. inspector Petrică Crăciun, unul dintre inimoşii organizatori ai Olimpiadei Internaţionale de Astrofizică de anul acesta ce a avut loc în ţara noastră, Suceava fiind „centrul universului” cu ocazia acelui eveniment.
Forfota mare de pe holurile Planetariumului confirmă interesul crescut al tinerei generaţii pentru ştiinţă şi cunoaştere. Şi printre numeroasele descrieri fotografice ale spaţiului cosmic, vizitatorii au putut atinge şi testa diverse aparate şi dispozitive expuse aici. Iar Globul Pământesc şi Luna, realizate la scară de către prof. Neculai Isaic, mi-au adus aminte de exponatele similare de la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni, un alt depozitar tăcut al ştiinţei româneşti.
Mi-am mai amintit şi de artă privind la ceasul realizat după model Salvador Dali, ce lasă impresia că se scurge ca o pizza pe marginea biroului, dar aici vorbim de o interesantă intersecţie a celor două domenii. Şi, ce-i mai sublim ca atunci când ştiinţa se completează cu arta?
Gina – Maria Todică
FOTO: Gabriel Todică