Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în cadrul mai multor acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 8000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 80.000 lei., care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.
Incidentul s-a petrecut în data de 27 septembrie a.c., când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuți au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 10.00, aceștia au observat mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interior colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, insa bărbații nu s-au supus si au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale.
La cercetarea terenului au fost descoperite patru colete voluminoase care conțineau cantitatea de 8.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 80.000 lei.
În urma verificărilor a fost identificată o persoană implicată în activitatea infracțională, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere ilegală a frontierei de stat.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Sorin NICA