I. Între rescrierea Bibliei pe înțelesul tuturor și atracția pentru sihăstrii
de Eugen Neculai VRĂJITORU
Sadoveanu a avut o viață zbuciumată, plină de căutări, împliniri, ezitări și chiar scăderi. Dar toate acestea nu pot întina strălucita capodoperă a operei sale, pe care ne-a lăsat-o.
Dar trebuie să amintim de un altfel de Sadoveanu; un Sadoveanu iubitor al valorilor spirituale ale Sfintei noastre Ortodoxii manifestată în mai multe chipuri.
Printre scrierile sale cu caracter biografic avem: „Spre Emaus” (1924), „Sfintele aminitiri” (1926), „Istoria Sfinților Varlaam și Ioasaf de la Jitia” (1930), „Legende sfinte” (1947), Psalmii lui David în traducerea lui Sadoveanu (1991).
Trebuie menționată preocuparea lui din anul 1905 de a rescrie într-o limbă larg accesibilă Biblia, care să fie publicată într-un tiraj mare pentru a fi la îndemâna tuturor celor care vor să o citească.
Iată ce-i scria lui Spiru Haret dirigitorul Miniterului Culturii și Instrucțiunilor Publice la acea dată:
„Cartea sfântă ar trebui distribuită gratis, într-o ediție cartonată și ilustrată cu icoane, în orice colibă a țării, să stea sub icoane și-n casa cărturarului și-n casa celui neștiutor de carte pentru a o deschide și pentru a-i umple sufletul și casa de lumina învățăturii dumnezeiești.”
Însă lăudabila sa inițiativă nu s-a concretizat după 1918 rămânând din păcate nefinalizată.
Sadoveanu avea cunoștințe solide în domeniul religios. De exemplu, primele versete din cartea Facerii, Sadoveanu le-a redat astfel: „„La început Dumnezeu a făurit cerul și pământul. Pământul era vălmășag și pustietate, întuneric era deasupra adâncului și suflarea lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.”
Ascultând mărturiile unor persoane care l-au cunoscut direct pe Sadoveanu acestea ne aduc în față unui alt Sadoveanu cu o viață apropiată de valorile Bisericii noatre strămoșești.
Arhimandritul Vasilache din SUA (2003), autorul mai multor scrieri cu caracter autobiografic referindu-se la romancier spunea: „În anul 1935 mitropolit la Iași era Nicodim, un vechi și bun prieten la care scriitorul venea adesea. Și unul și altul erau povestitori de seamă în limba românească. În acel timp eu eram director al Mitropoliei și editor al revistei «Mitropolia Moldovei». În 1935 a apărut o nouă traducerea a Bibliei făcută de Nicodim, Gala Galction și pr. Vasile Radu, iar eu am închinat un număr de revistă acestei traduceri a Bibliei și pentru aceasta am cerut să-și exprime părerea și scriitorii ieșeni Mihail Sadoveanu și Ionel Teodoreanu. M-am dus la Sadoveanu, el m-a primit la Copou cu caldă prietenie și mi-a făgăduit articolul, dar mi-a spus că după el să retipăresc studiul prezentat de el cu câțiva ani mai înainte în revista «Viața Românească» cu privire la noua traducere a Psalmilor în românește în care el evidenția calitățile traducerii făcute de Mitropolitul Nicodim. Era un studiu profund făcut pe comparații amănunțite de texte vechi ale Bibliei în românește.”
Părintele Vasilache l-a cunoscut pe romancier și în alte împrejurări căci între anii 1950 –1959 a fost egumen la Schitul Pocrov al Neamțului.
Sadoveanu era atras de sihăstrii depărtate de lume dar apropiate de cer.
Ca și în alte cazuri, literatul a imortalizat frumusețea așezării monastice de la Pocrov în cuvinte de o rară frumusețe: „Pocrovul este un schit în munte, deasupra chinaviei de la Neamț. Când ajungi sus găsești o poiană căreia noi i-am spus Poiana Raiului. Schit, căsuțe, arhondaric, livezi trebuie să le cercetezi, ca să ți se umple sufletul de dulceață. Însă nu poți ajunge în asemenea cetățuie nici cu automobilele, nici chiar cu trăsura cu cai. Greu și cu primejdie e urcușul într-uncar cu boi, printre trunchiuri căzute pe margine de prăpastie.
Un harnic om din vremurile noi a chibzuit un plan de șosea ca să ajungi acolo cu atomobilul. Frumos lucru. Multă lume s-a bucurat de această bunăvestire, dar alții – iubitori ai tainelor – s-au bucurat mai puțin înțelegând, că dacă ajungi în cinci minute cu cea mai ușoară înlesnire acolo sus, apoi a doua zi Poiana Raiului nu mai este.
Se stinge aicea și apare în alte singurătăți ale muntelui, încă neștiute, unde un cuvios schivnic va alcătui alt Pocrov al sufletului. Drept aceea, vlădica Nicodim, stăpânul acelui loc, n-a binecuvântat planul oamenilor noi și Poiana Raiului se află încă în ființă. de alminteri într-o regiune ca asta a Moldovei ca și în celelalte ținuturi românești, are grijă Dumnezeu să deschisă din când în când calea spre locurile depărtate și ascunse.
N-aș putea spune că nu sunt un iubitor al progresului tehnic și cu toate acestea mi-e dragă această Țară și acest popor așa cum sunt și doresc uneori să rămână totul nestricat, ca Poiana Raiului de la Pocrov.”.
Când se cânta din Prohodul Domnului, Mihail Sadoveanu lăcrima.
Ziarul de pe Net
