*spune primarul de Fălticeni, Cătălin Coman
*acesta s-a declarat nemulțumit de lipsa de viziune a fostei administrații
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, s-a declarat nemulțumit de lipsa de viziune a fostei administrații locale și de lipsa unui arhitect la nivelul primăriei.
“Se vede lipsa unui arhitect la nivelul primăriei și nu ai cum să ai atâtea clădiri fără nicio legătură între ele: ai judecătoria cu o arhitectură, un model, o culoare, mai aproape ai BCR-ul cu alt model și altă culoare,după care ai un magazin cu altă arhitectură. Cum vii de la judecătorie până la primărie, nu ai două construcții la fel, asta e realitatea. Zici că ai faleză și punem noi busturi dar hai să vedem care sunt problemele importante. Punem noi busturi dar avem o clădire de sticlă, alta altfel… Tot vorbim de Germania, acolo avem dacă ți-ai făcut tot, trebuie să ai ca la carte, același model, culoare, dimensiuni, la noi fiecare a construit cum a vrut. Ba e un chioșc de sticlă, unul vine cu un chioşc pentru covrigi, ăsta e Fălticeni-ul”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman.
Acesta a făcut referire la unele nereguli privind construcții ilegale apărute fără știrea nimănui pe domeniul public al municipalității și a dat exemplul unui balcon de 70 de metri pătrați din zona sinagogii. Primarul Coman a mai spus că în scurta sa perioadă de la preluarea mandatului a identificat aproape 12 suprafețe de teren aparținând domeniului public care nu erau contabilizate și intabulate iar dreptul de proprietate asupra lor era incert.O altă suprafață importantă neintabulată era parcul Nada Florilor de pe malul iazului, cu o suprafață de 5,2 hectare.
Sergiu Jipa
Ziarul de pe Net