Ieri după amiază, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, care circula din direcția comunei Brodina către orașul Vicovu de Sus, condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Straja, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
În urmărirea autoturismului au plecat mai multe autospeciale de poliție și poliție de frontieră, ocazie cu care conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în șanțul de pe marginea drumului, după care a fugit spre o zonă împădurită din apropiere.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere anulat.
Ulterior, la scurt timp, la locul producerii evenimentului s-a prezentat fratele tânărului, un bărbat de 29 de ani din comuna Straja, care a precizat faptul că el a condus autoturismul, contrar probatoriului administrat de polițiști.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți care a dispus cercetarea fratele tânărului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă și reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 10.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul de poliție.
Cercetările continuă față de cei doi în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a acestora.
SORIN NICA