*O tânără romă din Iași devine mediator școlar ca să ajute comunitatea.
de Lucia Hacman
Alexandra Iulia Bîzgă are 24 de ani și lucrează ca mediator la Școala „Ion Neculce” din Iași, din septembrie 2014. În primele zile de școală, în special, numărul elevilor este destul de redus dar pe parcurs în băncile din sălile de clasă apar tot mai mulți prichindei fâșneți, unii curioși să descopere tainele alfabetului și ale numerelor, iar alții să-și întărească cunoștințele acumulate în anii trecuți.
La Școala Generală „Ion Neculce” din Iași sau Școala Nr. 21, cum este cunoscută în cartierul Dimitrie Cantemir, învață cu precădere elevi romi. Colegi din clasa I și în general până la finalul claselor primare, când unii se mută la alte școli, le sunt copii majoritari alături de care micuții împart cornul și laptele, mărul și diverse năzbâtii. Procentul este de 60% elevi romi la 40% elevi români, iar directoarea Irina Frunză povestește despre cea mai mare provocare cu care se confruntă zi de zi, aceea de a-i ajuta pe elevii romi să aibă o meserie. Alături îi are pe profesori și pe mediatoarea școlară Alexandra, care este de etnie romă, și menține legătura între comunitate, destul de numeroasă în zonă, și școală. „Am reușit să mă fac prietenă cu ei (n.r. – elevii) și asta contează foarte mult pentru că au încredere în mine și mă ascultă”, povestește tânăra. La fel ca la școală, și în cartier romii și românii își duc traiul de zi cu zi unii alături de alții. Dacă cei care locuiesc de mult în zonă s-au obișnuit și nu este o problemă că au vecini romi, noii veniți strâmbă din nas, își fac bagajele și nu rămân prea mult în „regiunea” din capăt a cartierului Dimitrie Cantemir. Este cazul Andreei și a lui Tibi, doi tineri care și-au închiriat un apartament în zonă și care după ce au făcut cunoștință cu vecinii și-au împachetat bagajele după numai două săptămâni.
„Nu ne-am simțit confortabil și am decis să ne mutăm”, spune Andreea. Romii sunt săraci, mulți nu au locuri de muncă, iar din cauza datoriilor au fost debranșați de la apă și căldură. În aceste condiții, sunt nevoiți să-și aducă apă cu bidoanele de la fântânile amenajate pe malul râului Bahlui, copiii fiind cei care se ocupă cu asta. Toate problemele, fie că este vorba despre absențe, dispute între copii sau rezultate slabe, Alexandra le discută cu părinții și acestea sunt rezolvate astfel încât elevul să continue să vină la școală și să nu-i fie zdruncinată încrederea față de instituția de învățământ, nici lui și nici comunității. Tot Alexandra este cea care îi ajută pe copii să comunice între ei. „Încerc să fiu cât mai aproape de ei și să îi ajut să interacționeze mai mult și mai bine cu colegii lor. De asemenea, îi ajut la dezvoltarea personală”, spune Alexandra. În acest sens atât cât îi permite timpul, când este printre copii, mediatoarea încearcă să antreneze copii în activități care să implice munca în echipă, ajutându-i astfel să-și găsească un loc al lor în acea echipă și să capete mai multă încredere în ei. De asemenea, școala este implicată în diverse proiecte. Cel mai recent, „Participare și transparență” al „Salvați Copiii”, urmărește să crească gradul de conștientizare în rândul elevilor și al profesorilor cu privire la drepturile copiilor la nediscriminare, și, implicit, la consultarea în stabilirea bugetului școlilor. „Vor fi 10 proiecte, la fiecare fiind implicați câte patru copii”, adaugă Alexandra. Aceste gen de activități, pe care le implementează Alexandra împreună cu profesorii, îi atrag pe copii stimulând-le creativitatea și îi fac mai responsabili. Ziua de muncă a Alexandrei începe la ora 8:00 dimineață atunci când ajunge la biroul de la parterul clădirii și deschide ușa pe care scrie „Mediator școlar”. De atunci și până la sfârșitul programului, ora 12:00, stă mai mult printre copii. Își mai ia câte o mică pauză, în general cât elevii sunt la ore, ca să se ocupă de acte. În rest, este urmărită de zeci de ochi care o privesc ca pe o prietenă mai mare ce îi observă, le dă sfaturi, iar atunci când apar probleme ia legătura cu părinții. Când ajunge în comunitate unii părinți sunt cooperanți, dar în unele cazuri nu vor să semneze înștiințările cu privire la problemele pe care le au copii lor la școală sau vorbesc pe un ton ridicat.
„Întocmesc rapoarte de vizită de fiecare dată când merg în comunitate și nu este foarte ușor să ajung acasă la elevii noștri în primul rând din cauza distanței. Unii dintre ei stau pe șes Bahlui (n.r. – zonă spre ieșirea din oraș) dar merg împreună cu cineva, pe jos, la ei acasă”, povestește mediatoarea. Mici probleme apar mereu și de exemplu, recent, un copil de clasa I a adus la școală un cuțit și o praștie. Alexandra a chemat părinții și împreună cu polițistul din comunitate și directoarea au vorbit cu părinții micuțului, iar aceștia au semnat o declarație pe propria răspundere că vor fi mai atenți cu ce pleacă copilul la școală.
„Ziua mea de muncă, în principal, este o zi în care sunt alături de copii la școală și alături de familie atunci când merg în comunitate”, mai adaugă ea. Pe lângă unele probleme de comportament ale elevilor se adaugă lipsa banilor. Aceasta din urmă școala o rezolvă parțial, iar unele familii fac tot posibilul să-și trimită copii la ore. Cu ajutorul școlii își fac dosare pentru bursă și rechizite, cei mici având astfel posibilitatea să-și continue studiile. Alexandra își dorește să lucreze cu oamenii, să îi ajute dar și-ar dori mai mult să profeseze în medicină și nu neapărat în învățământ. „Cea mai mare realizare a mea de până acum cred că este faptul că am terminat postliceala sanitară „Grigore Ghica Vodă”. Momentan fac voluntariat la Institutul Regional de Oncologie din Copou ca asitentă medicală și vreau să muncesc în domeniul sanitar”, spune Alexandra. Ea a terminat liceul Grup Economic Școlar de Turism Iași, dar pregătirea pentru o carieră în turism i-a fost întreruptă.
„Nu am continuat cu turismul deoarece am plecat din țară pentru o perioadă exact atunci când terminasem și când m-am întors am intrat la postliceală”, adaugă tânăra. Alexandra mai are un frate de 13 ani, elev la școala „Octav Băncilă”, care studiază clarinetul. Pentru a-i sprijini mama muncește în străinătate, iar tatăl Alexandrei este cel care are grijă de cei doi și este taximetrist. Familia respectă tradițiile, iar Alexandra este îndrăgostită de dansurile țigănești.
Articoul este scris in cadrul proiectului “Privește dincolo de aparențe”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Sunt madru de vecina mea,,, Multa bafta in continuare!!!!
Un alt exemplu că se poate!