Prefectul FLORIN SINESCU, în baza legii privind administraţia publică locală, a constatat suspendarea mandatului de primar al comunei Udeşti, al lui SĂVEL BOTEZATU, până la încetarea măsurii arestării preventive, perioadă în care atribuţiile vor fi preluate de către viceprimarul comunei.
În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Suceava – Secţia Penală a transmis Instituţiei Prefectului încheierea nr. 148 din 10 decembrie a Curţii de Apel Suceava, prin care s-a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile de la data de 5 decembrie.
SORIN NICA