Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată, ieri seară, de o femeie de 88 ani despre faptul că o persoană necunoscută i-a sustras din locuinţă suma de aproximativ 6.000 lei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce victima se afla singură în locuință, la ușa acesteia s-a prezentat un bărbat care a motivat că trebuie să facă nişte verificări la instalaţia de gaz și trebuie să achite suma de 50 lei.
Ulterior, profitând de neatenția victimei, bărbatul i-a sustras dintr-o cameră suma de aproximativ 5.500 lei și de pe holul locuinței un alt plic cu suma de 500 lei.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordaţi prin aceste metode şi să nu dea curs unor astfel de solicitări.
Aşa-zisele controale sau verificări ale apometrelor sau a altor sisteme şi instalaţii sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa victimei, iar în momente de neatenţie sunt sustrase bunuri şi valori din casă.
SORIN NICA