Ieri, 20.03.2013, poliţiştii din zona Fălticeni i-au luat la puricat pe conducătorii de scutere şi motociclete prezenţi în trafic şi s-au întocmit 5 dosare penale.
Primul caz s-a petrecut la ora 10.30, când un echipaj de poliție a oprit pe strada Mihai Eminescu din localitatea Baia motocicleta condusă de Z.Mircea, de 34 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere. La verificări s-a constatat că motocicleta are capacitatea cilindrică de 125 cm3, este neînmatriculată și are număr fals de înmatriculare, montat de pe un moped personal, înregistrat la Primăria Baia. Proprietarului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de : „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. fals de înmatriculare”, urmând să se dispună procedural. Două ore mai târziu, un echipaj din cadrul Postului de poliție Boroaia, a oprit pe raza localităţii, pe D.C.13 A Săcuța, un ATV, fără numere de înmatriculare sau înregistrare, condus de N.Gheorghe, de 44 ani, din comuna Râșca.Surpriza a venit în memntul verificărilor când s-a constatat că N.Gheorghe a deținut permis de conducere auto categoria „B”, care i-a fost anulat în anul 2010. Acestuia i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.
De asemeni au fost înregistrate o serie de trei cazuri de conducere fără permis. Primul a fost prins la ora 14.00 de poliţişti din cadrul Postului Horodniceni, pe strada Salcâmului din localitate. J.Pavel, de 67 ani, localnic, conducea un moped şi nu poseda permis de conducere.
Cel de-al doilea a fost oprit în trafic pe D.N. 15 C, la ora 16.15, de un echipaj din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei. A.Iulia, de 20 ani,din comuna Fântâna Mare, conducea fără permis un motoscuter pe raza localităţii Praxia, comuna Vadu Moldovei.
La ora 18.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Cornu Luncii, au oprit pe strada Blănărenilor din localitate, mopedul condus de L.Marian, de 21 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net