Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, general de brigadă ION BURLUI, a făcut o scurtă declarație de presă în timpul stingerii incendiului de la Seminarul Teologic Suceava.
“Incendiul a fost anunțat cu foarte mare întârziere…
Am reușit să realizăm, în prima fază, un dispozitiv circular, dar datorită marii cantități de material combustibil, incendiul s-a propagat în sistem tunel.
Avem în dispozitiv 20 de autospeciale, un efectiv de 120 de oameni cu tot cu jandarmi, pompieri civili, polițiști, nu avem victime omenești, dar pagubele sunt destul de mari.
Hidranții au fost înghețați, asta a fost și problema pentru care am lucrat atât de greu, am alimentat din rețeaua de hidranți mai îndepărtați.
Seminarul Teologic nu avea aviz și autorizație din partea noastră, măsurile care erau luate nu erau tocmai cele mai conforme cu normele de securitate la incendiu.
Din informațiile martorilor, incendiul ar fi izbucnit din zona blocului alimentar”.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților PIMEN nu a dat declarații presei, asistând la stingerea focului, după care s-a retras la mănăstire.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net