Consilierii județeni au aprobat, astăzi, participarea județului, în calitate de expozant, la târgurile internaționale de turism Ferien Messe Viena și CMT Stuttgart, în perioada 15 – 25 ianuarie.
Din delegație vor face parte doi reprezentanți ai Centrului de Informare și Promovare Turistică, un meșter popular și un conducător auto.
Președintele Consiliului Județean CĂTĂLIN NECHIFOR a declarat că acțiunile întreprinse “au ca principal scop îmbunătățirea imaginii destinației turistice Bucovina pe plan național și internațional”.
El a mai spus că, din datele preliminarii pe care le deține, anul trecut numărul turiștilor care au venit în județ a fost mai mare cu 8 % față de 2013.
„Sunt târguri la care participăm anual, cu rezultate importante…
Din totalul turiștilor care vin la Suceava, foarte mulți sunt din Austria și Germania.
Cheltuielile totale suportate de CJ la cele două târguri se ridică la 21.400 lei” a spus NECHIFOR.
Dan PASCARU