Planul îndrăzneț de investiții pe anul 2015 i-a determinat pe edilii municipiului Fălticeni să caute surse de finanțare alternative, inclusiv din vistieriile instituțiilor subordonate.
Astfel, excedentul anului 2014 al pieței agroalimentare, instituție care se autofinanțează integral prin activitățile proprii, va fi trecut în conturile municipalității, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local inițiate de primarul Cătălin COMAN.
Transferarea întregii sume de 317.000 lei la bugetul local a primit girul membrilor deliberativului fălticenean, fără interpelări, cu unanimitate de voturi.
Daniel BOGHIȚĂ
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net