Conducerea municipalității reședință este exasperată că strângerea de pe străzi a câinilor comunitari decurge greoi după ce adăpostul este aproape plin, acolo fiind depuși 1.200 de câini.
Primarul ION LUNGU a spus, la ședința cu șefii asociațiilor de proprietari, că se impune neapărat sterilizarea câinilor din locuințe pentru a ține sub control înmulțirea patrupedelor.
“Am dat și la export, în Germania, vreo 50 de câini, partenerul nostru de acolo s-a angajat că ne duce vreo 500 de câini în Germania în acest an.
Trebuie să aplicăm legea, că până la urmă altă soluție nu este…
Vom face o triere a celor care sunt periculoși, bolnavi incurabil, așa cum spune legea, vom mai eutanasia din ei, în așa fel încât să facem loc la alții pe care-i strângem de pe străzi.
Vom încerca să sterilizăm câinii și de la locuințele private, se pare că este o soluție, degeaba îi strângem noi din centrul orașului dacă ei tot vin de la periferie !
Eu zic că suntem pe un drum bun…”
Dan PASCARU