Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată, ieri seară, despre faptul că un bărbat de 64 ani, din localitate, a fost agresat în locuinţă de nepotul său de 27 ani, din comuna Rădăşeni.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul de 27 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, s-a dus la locuința rudei sale, unde, pe fondul unui conflict spontan, a distrus mai multe bunuri și l-a agresat pe unchiul său.
Victima a fost transportată și internată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, urmând ca în funcţie de rezultatul verificărilor și de numărul de îngrijiri medicale acordate victimei, să se dispună procedural.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net