Ieri, prefectul CONSTANTIN HARASIM și președintele Consiliului Județean CĂTĂLIN NECHIFOR au participat la întâlnirea cu autoritățile din regiunea Cernăuți, organizată la punctul de trecere a frontierei Porubnoe – Siret.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii, în cadrul întâlnirii s-au clarificat o serie de aspecte privind derularea proiectelor transfrontaliere finanțate prin Programul Operațional Regional România – Ucraina – Rebulica Moldova 2007-2013, în care Consiliul Județean Suceava are calitatea de partener.
Un alt punct pe agendă s-a referit la modernizarea și simplificarea punctelor de trecere a frontierei, punându-se accent pe punctul de trecere Vicovu de Sus – Crasna.
HARASIM a stabilit împreună cu IAROSLAV KURKO, prim-vicepreşedintele regiunii Cernăuţi, organizarea unei vizite la Suceava prin intermediul căreia partea ucraineană să vadă modul de lucru din cadrul Institiției Prefectului, deoarece viitoarea reformă administrativă din Ucraina prevede crearea unei instituții similare.
“Avem o mare deschidere pentru a extinde aceste relaţii de colaborare şi apreciez iniţiativa părții ucrainene de a ne întâlni în această formulă.
Trebuie să avem o abordare constructivă în relaţia bilaterală cu Ucraina pentru susţinerea şi acordarea de expertiză statului vecin şi prieten, precum şi pentru deschiderea în tratarea şi rezolvarea problemelor etnicilor ucraineni din România” a spus prefectul HARASIM.
Dan PASCARU
redactor de știri
reporter@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net