Sala „Pictor Aurel Băeşu” de pe lângă Muzeul de Artă ”Ion Irimescu” din Fălticeni (organizator, împreună cu Primăria municipiului Fălticeni) va găzdui, duminică 5 aprilie 2015, începând cu ora 16:00, o dublă lansare de carte a poetului şi scriitorului Alexa PAŞCU.
Cele două volume, „Pelerin în Ţara Sfântă”(proză) şi „Şoapte în amurg”(versuri), vor fi prezentate de scriitori şi critici binecunoscuţi lumii culturale fălticenene: Nicolae CÂRLAN, Alexandru Ovidiu VINTILĂ şi Ioan ŢICALO.
Despre colaboratorul Ziarului de pe Net, Alexa PAŞCU, s-a scris mult în ultima vreme, mai ales după ce s-a pensionat din funcţia de director economic al BCR Fălticeni, predându-se cu totul în braţele scrisului. Câteva precizări vom face, totuşi, pentru cititorii noştri.
S-a născut la data de 11 martie 1951, în satul Movileni, comuna Ciumuleşti (Vadu Moldovei), sat evocat de SADOVEANU sub numele de Cucuieţi, în cartea „Cocostârcul albastru”. După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice din Iaşi, semnează condica la Direcţia Agricolă Suceava, Intreprinderea chimică, Banca agricolă, Intreprinderea comercială de stat şi BCR Fălticeni.
În anii 1970 este membru al Cenaclului literar „Eugen LOVINESCU” de la Casa de Cultură din Fălticeni, înfiinţat la data de 21 decembrie 1968 şi condus, rând pe rând, de Mioara GAFENCU, Vasile G, POPA (regretatul profesor, sciitor şi folclorist, mentor al lui Nicolae LABIŞ) şi Nicolae STURZU. Reamintim numele câtorva personalităţi formate în mijlocul acestei grupări literare: Ştefan S.GOROVEI, Elena ŞTEFOI, Mihai CÂMPEANU, Vasile SCUTĂREANU, Geo NICHITA, Dan DASCĂLU, Vasile NISTOREASA (a cărui carte „Fălticeni – repere în timp” a constituit una dintre sursele de documentare a articolului).
Colaborează la mai toate periodicele fălticenene, de la „Observator” şi „Interferenţe”, până la mai proaspătul „Ziarul de pe Net”. Începând din anul 1995, îşi adună în volume mai întâi versurile, apoi o piesă de teatru, mai recent proza scurtă, romanul sau memorialistica. Le enumerăm, fără pretenţia de a fi exhaustivi:
„Libertatea zborului”(poezii,1995), ”Însemnele clipei” (poezii,1999), „Alexandru Lăpuşneanu” (teatru,2003), „Dorul de cânt, de lumină cuvânt” (poezii), „Urmele Păsării Cuvânt” (poezii, 2012), „Vibraţie pentru cuvânt” (poezii,2013), „Prin labirintul vieţii”(proză, 2013), „Destin”(roman,2014).
În ultimii ani, volumele sale au trecut limitele administrative ale judeţului, fiind premiate de Muzeul Literaturii din Iaşi sau de Biblioteca „Alexandru ODOBESCU” din Călăraşi. Este laureat (august 2013) al ediţiei a III-a a Festivalului Naţional de Poezie „Ion Budai DELEANU” din Geoagiu (Hunedoara) şi (decembrie 2014) al ediţiei a XXXIV-a a Festivalului de Proză „Alexandru ODOBESCU” din Călăraşi.
Iar duminică, iată, se prezintă în faţa iubitorilor de frumos din urbea culturală incă, aducându-şi – în veşmânt foşnitor – cele mai noi scrieri, ”Pelerin în Ţara Sfântă”(proză, 2015) şi ”Şoapte în amurg”(versuri, 2015).
Uşile cochetului lăcaş de cultură sunt deschise pentru prietenii cărţilor şi ai celor ce le iubesc!
Todirel CĂLUGĂRIŢA
todirel@ziaruldepenet.ro
Ziarul de pe Net