După discuții politicianiste care s-au întins pe parcursul unei ore, așa cum s-au obișnuit deja consilierii locali suceveni, astăzi a fost aprobată înființarea societății Transagent, cu asociat unic municipiul reședință, având ca obiect de activitate transportul, distribuția și furnizarea agentului termic.
Decizia a survenit așteptatei intrări în faliment a Termica, după ce la sfârșitul lunii februarie aleșii locali au amânat luarea unei decizii asemănătoare, nefiind presați de hotărârile din justiție.
Transagent are un capital social de 200 de lei, reprezentanții CL în Adunarea Generală a Acționarilor fiind votați CORNEL GROSAR, GENILONI SFECLĂ, VIOREL SEREDENCIUC, DANIEL PROROCIUC, COSTEL TĂTĂRANU, LIVIANA ENEA și VASILE MONACU.
Tot în ședința de astăzi, consilierii suceveni l-au mandatat pe primarul ION LUNGU să demareze procedura de achiziție a unor bunuri aparținând Termica necesare funcționării SACET – sistem de alimentare centralizat energie termică.
Printre aceste bunuri se numără instalații termoficare, electromotoare, electropompe, sisteme de monitorizare, transformatoare, tablouri electrice, convertizoare frecvență, conducte termoficare, gigacalorimetre, racorduri termice și terenuri în suprafață de 5.000 metri pătrați.
Dan PASCARU