Președintele organizației județene Suceva a Partidului Verde, Dan ACIBOTĂRIȚĂ, a lansat un atac dur la adresa premierului Victor PONTA, pe care îl somează să mărturisească public cotinuarea prospecțiunilor pentru identificarea gazelor de șist pe raza județului nostru.
ACIBOTĂRIȚĂ spune că prospecțiunile sunt în plină expansiune, fără ca cineva să se opună sau măcar să înştiinţeze public populația, și acuză guvernul PONTA că sprijină tacit demersurile din zona Cacica sau Moara-Liteni.
De altfel, este de notorietate scandalul iscat la Bunești de activitatea unei societăți specializate în prospecțiuni, unde locuințele a zeci de săteni au fost afectate.
“Noi, verzii suceveni, credem că este de bun simţ ca dl Prim-Ministru, suceveanul Victor Ponta, sau un reprezentant al Guvernului României, să explice sucevenilor care sunt beneficiile, daunele sau alte realizări, cu plus sau minus, leagate de subiectul „exploatarea gazelor de şist”, dar după cum se vede se practică mai departea tăcerea, minciuna şi vânzarea de ţară. Trăsături sau caracteristici demne unui politician din România”, declară președintele organizației județene Suceava a Partidului Verde, Dan ACIBOTĂRIȚĂ.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net
sursa foto: www.neuerweg.ro
Cind Acibotarita îl sustinea public pe Ponta la Presedintia României, atunci Ponta nu tacea, nu mintea si nu-si vindea tara?