Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore a inculpaților VASILICĂ ŞULEAP cu privire la săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă comisă în forma colectării, deţinerii, producerii, transportului, preluării, depozitării, predării, desfacerii şi vânzării bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată și DUMITRU SOFRONIE – constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la contrabandă.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul VITALII IVANNYMYZHAN, persoană cu dublă cetățenie româno – ucraineană, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și dare de mită.
De la începutul anului 2015 și până în prezent, VITALII NYMYZHAN a constituit și coordonat un grup infracțional la care au aderat ȘULEAP și SOFRONIE, împreună cu alte persoane, al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni de corupție și contrabandă cu țigări fabricate în Republica Ucraina.
La datele de 19 și 26 martie NYMYZHAN a oferit câte 2.000 euro cu titlu de mită unui lucrător vamal ( denunțător în cauză ), pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze tranzitarea ilegală prin PTF Siret a câte 19 baxuri de țigări din Republica Ucraina.
În dimineața de 21 aprilie SOFRONIE a fost prins în flagrant, la volanul mașinii sale în timp ce se deplasa spre localitatea Siret, însoțind un autoturism în care se aflau produsele de contrabandă.
Urmare a verificării tehnice și a percheziției efectuate în interiorul autoturismului respectiv, s-au găsit 10.619 pachete cu țigări și 58 de sticle de 0,5 litri whisky care nu erau însoţite de documente vamale.
Potrivit DNA, transportul de țigări a fost comandat și coordonat de NYMYZHAN, iar beneficiarul era ȘULEAP, acesta fiind cel care prelua marfa imediat ce era adusă la locul de depozitare de către membrii grupului.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
SORIN NICA