Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava desfăşoară la această oră o acţiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în săvârşirea de infracţiuni economice în domeniul comerţului intern şi achiziţiei intracomunitare de legume şi fructe.
Sunt efectuate percheziţii domiciliare şi verificări la mai multe persoane fizice şi juridice de pe raza judeţului Suceava dar şi din municipiul Bucureşti.
Activităţile investigative şi de cercetare penală sunt desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, percheziţiile fiind efectuate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Suceava.
Sunt vizate mai multe persoane fizice şi juridice care, în perioada 2012 – 2015, au dezvoltat un mecanism infracţional de eludare a plăţii impozitelor şi taxelor pe profitul realizat, precum şi de realizare de operaţiuni ilicite privind deducerile de TVA.
Prejudiciul în dosarul penal vizând fapte de evaziune fiscală şi alte fapte asociate infracţionalităţii economice se ridică la peste 3.000.000 lei.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net