În timp ce executa serviciul pe raza comunei Ulma, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a observat un autoturism care circula dinspre drumul forestier „Tinosu” către centrul localității, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu două autospeciale, conducătorul autoturismului oprind pe partea carosabilă a DJ 209G, pe raza satului Paltin din comuna Brodina.
În momentul în care agenţii de poliție s-au apropiat de autoturism, conducătorul auto s-a pus în mișcare, sustrăgându-se de la efectuarea controlului.
S-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 20 km, reușindu-se oprirea autoturismului, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 20 ani din Rădăuți.
Cu ocazia controlului autoturismului, polițiștii au identificat 2.460 pachete de țigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 24.600 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 1.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției.
Cu ocazia interogării bazei de date, polițiștii au constatat că tânărul are dreptul de a conduce suspendat din data de 10 mai.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
SORIN NICA