În urma fenomenelor meteorologice de ieri, echipaje I.S.U. au intervenit pentru evacuarea apei şi decolmatarea sistemelor de canalizare în următoarele cazuri : curte inundată în municipiul Câmpulung Moldovenesc, subsol inundat în municipiul Suceava, curte inundată în municipiul Suceava şi inundație carosabil în localitatea Şcheia.
Alte consecinţe ale fenomenelor meteo periculoase au fost şi pe strada Universităţii din Suceava, unde pompierii militari au defrişat un arbore căzut care bloca accesul către un cvartal de locuinţe şi pe strada Grănicerului din Rădăuţi, unde au fost îndepărtate sau fixate elementele de construcţie desprinse de pe acoperişul unui bloc de locuinţe.
DAN PASCARU